Etapa județeană a concursului educativ „Urmarea lui Hristos” a avut loc sâmbătă, 1 aprilie 2017, la școala gimnazială Horea din Cluj-Napoca. Competiția a început la ora 10:00, iar la această etapă au participat în jur de 100 de elevi din clasele a V-a și a VI-a din județ, calificați după etapa locală. Elevii au avut bucuria și de această dată de a primi binecuvântare arhierească înainte de a începe să rezolve subiectele.
Potrivit inspectorului de religie al județului Cluj, Pr. Marian Sidon acest concurs va fi continuat și în anii școlari următori, din cel puțin două motive, în primul rând pentru că este un concurs prin intermediul căruia cunoștiințele dobândite la clasă sunt recapitulate, actalizate, aplicate și încadrate foarte bine în modul de viață cotidian, iar în al doilea rând, această competiție oferă contextul în care participanții intră în competiție nu doar cu colegii lor de școală, ci și cu cei mai buni elevi din județ, care manifestă aceleași preocupări religioase. Părintele inspector Marian Sidon a declarat că cei mai buni elevi vor fi premiați în cadrul unei festivități de premiere ce va avea loc în perioada următoare în catedrala mitropolitană din centrul Clujului.
Concursul educativ „Urmarea lui Hristos” a fost inițiat în 2011 de un grup de profesori de religie din Cluj, ca o pregătire a elevilor pentru olimpiada de religie.