Elevi de clasa a VII-a, la „Masa bucuriei”

de | nov. 14, 2016

Luni, 14 noiembrie 2016, la Parohia Ortodoxă Română ”Nașterea Domnului” din Cluj Napoca, păstorită de părinții Nicolae Buda și Ciprian Taloș, a avut loc o întâlnire cu elevii de la Școala ”Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca (dir. prof. Eugenia Marcu, dir. adj. prof. Mirela Nicoară) care a marcat intrarea în postul Crăciunului.

În cadrul activității ”Masa prieteniei”, elevii clasei a VII-a B, și-au desfășurat ora de religie în biserică. Ei au venit la sfântul locaș însoțiți de doamna  Daniela Necula, profesor de religie și au primit un cuvânt de învățătură de la preoții parohiei despre post și despre familii de sfinți care au slujit lui Dumnezeu și sunt modele de răbdare, smerenie, ascultare, înțelepciune, de păstrare a credinței pentru copiii de azi și dintotdeauna. Sfinții Brâncoveni, Sfântul Ștefan cel Mare au fost dați elevilor ca exemple de jertfă, iubire de neam și de credință strămoșească. Și, de asemenea, ei, au pus la suflet cuvintele adresate lor, că sfinții au fost oameni ca și noi, dar care L-au iubit pe Hristos și pe semeni și au dus o viață, curată, cinstită, dăruită Bisericii și oamenilor.

Ei au primit și îndemnul de a posti, mai ales de greșeli, de fapte rele și ca în această perioadă să încerce să stea departe de lucrurile care le alterează sănătatea și le îngreuiază comuniunea cu cei de vârsta lor: coca cola și alte sucuri care creează dependență, jocuri pe calculator, facebook.   În acest fel, elevii au învățat să ducă mai departe tradițiile bisericii creștine și să-și clădească viața pe piatra tare a credinței bunicilor și străbunicilor lor. Ei au învățat că un copil este liber atunci când ascultă de părinți, de dascăli, de Biserică pentru că numai așa nu va greși calea pe drumurile cu atâtea piedici  ale acestei lumi.

După aceea, în sala de la demisol, a urmat o mică agapă, unde copiii s-au bucurat să mănânce împreună, cu binecuvântare, bunătățile pregătite pentru ei de câteva credincioase din parohie.

Această activitate face parte din din Parteneriatul ”Cu Hristos în  fața marilor încercări ale vieții mele de școlar”, încheiat și anul acesta școlar  între cele două instituții.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Bisericii „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca

Hramul Bisericii „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca

Luni, 9 iunie 2025, de praznicul Sfintei Treimi, comunitatea parohiei „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca, cunoscută și sub numele de Biserica din Deal, și-a serbat hramul într-un cadru de rugăciune și recunoștință. Sfânta Liturghie a fost oficiată cu binecuvântarea...

Hramul Parohiei „Sfânta Treime” din Baciu

Hramul Parohiei „Sfânta Treime” din Baciu

Luni, 9 iunie 2025, de praznicul Sfintei Treimi, Parohia „Sfânta Treime” din Baciu, județul Cluj, și-a sărbătorit hramul în prezența a numeroși credincioși care au participat cu evlavie la Sfânta Liturghie. Slujba a fost oficiată de Arhimandritul Samuel Cristea,...