Elevii bistrițeni de etnie romă, îndemnați să culeagă povești de acasă

de | oct. 31, 2019

Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud a lansat miercuri, 30 octombrie, concursul „Povești de acasă”, adresat elevilor de etnie romă, aflați în clasele V-VIII, în școlile din județ. Gazda evenimentului a fost Liceul Tehnologic Lechința, unde au  fost prezenți zeci de elevi de etnie romă, alături de profesori.

Directorul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, scriitorul Ioan Pintea, i-a provocat pe tineri să se înscrie în noul concurs de creație.

„Este un concurs de scris povești. Am descoperit anul trecut câțiva elevi din comunitățile rome, foarte buni, care citeau mult și care, apoi, au povestit foarte frumos despre ceea ce au citit. Ceva semănător vrem sa facem și acum, să vă provocăm să culegeți povești, întâmplări din familiile voastre, pe care să le așterneți pe hârtie. Toți cei care vor prezenta o asemenea lucrare vor primi câte un premiu din partea noastră”, a spus Ioan Pintea.

Potrivit unui comunicat remis presei, proiectul a fost conceput de bibliotecarii Gabriela Molnar, Isabela Andronesi și Florin Săsărman. Elevii care doresc să se înscrie, sunt îndemnați să culeagă din familiile sau din satele lor întâmplări și povești legate de memoria și tradițiile comunităților rome, pe care să le aștearnă în scris sub forma unor scurte povestiri. Toți cei care vor prezenta una sau mai multe asemenea lucrări, vor fi răsplătiți cu o carte, oferită de Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, și anume „Diamantul din șatră”, a scriitorului Nelu Sorin Stancu, apariție editorială de excepție, inspirată din viața șatrelor țigănești de odinioară. Lucrările elevilor vor fi adunate, citite și jurizate la sediul Bibliotecii. De asemenea, cele mai frumoase povești din comunitățile rome, aduse la lumină în lucrările elevilor, vor fi publicate în revista „Ipostaze” a instituției de cultură.

„Proiectul „Povești de acasă” este derulat de Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean BN și cu Asociația Partida Romilor Pro Europa, filiala Bistrița-Năsăud,  în perioada 30 octombrie – 10 decembrie.

sursa foto: http://stiri.tvr.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Tenorul Marius Vlad Budoiu, invitat special în opera Paiațe

Tenorul Marius Vlad Budoiu, invitat special în opera Paiațe

Opera Maghiară din Cluj pune în scenă, în această seară, opera lui Ruggero Leoncavallo, Paiațe, de la ora 19:00. Spectacolul îl are în rolul principal pe solistul de renume internațional Marius Vlad Budoiu, care a fost în direct astăzi la Agenda Culturală și ne-a...