Elevii clujeni învățați să respecte natura, darul primit de la Dumnezeu

de | oct. 31, 2015 | Activități parohiale

Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, păstorită de părintele Nicolae Buda, a primit vineri, 30 octombrie 2015, vizita unui grup de elevi de la școala „Constantin Brâncuși” din municipiu. Școlarii au venit la biserică însoțiți de profesoara de religie Daniela Necula și au avut parte de o inedită lecție de religie, în care au învățat să-L descopere pe Dumnezeu prin creația Sa.

Lecția a început cu o rugăciune rostită de elevi împreună cu părintele Valentin Bochiș. Mai apoi la 2demisolul bisericii, copiii au putut intra în universul plantelor cu ajutorul doamnei Maria Cantor, profesor de floricultură la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca. Cei mici au aflat astfel să respecte natura, care este de altfel un dar primit de la Dumnezeu. Activitatea face parte din parteneriatul „Cu Hristos în fața marilor încercări ale vieții mele de școlar”, încheiat între școală și biserică.

 

Ultimele articole

Competiții sportive, în trei parohii năsăudene

Competiții sportive, în trei parohii năsăudene

Pe durata vacanței de vară, tinerii din parohiile năsăudene Nepos, Telcișor și Ilva Mică, ce fac parte din Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinții Martiri Năsăudeni”, participă la competiții sportive. Prima întâlnire a avut loc duminică, 5 iulie 2015, în sala...

Credincioși clujeni, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Credincioși clujeni, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Credincioșii parohiei „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu” din localitatea clujeană Florești, însoțiți de părintele paroh Dănuț Gorgan, au fost la sfârșitul acestei săptămâni într-un pelerinaj la mănăstirile din Maramureș. Sâmbătă dimineața, după ce au luat parte la...

Turiști americani, în vizită în parohia Berchieșu

Turiști americani, în vizită în parohia Berchieșu

Parohia ortodoxă Berchieșu, din protopopiatul Turda, a primit zilele acestea vizita unor turiști din Statele Unite ale Americii. Aceștia au fost întâmpinați de părintele paroh Florin Negru care le-a prezentat pentru început, biserica veche de lemn cu hramul ,,Sfinții...

Comunitatea din localitatea Bonț a sărbătorit hramul bisericii

Comunitatea din localitatea Bonț a sărbătorit hramul bisericii

De sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel parohia din localitatea Bonț și-a sărbătorit hramul. Cu această ocazie luni seara a fost săvârșită Taina sfântului Maslu în sobor de preoți. Alături de părintele paroh Efrim Truța au mai slujit preoți din parohiile...

Popas de suflet la mănăstirile din Grecia

Popas de suflet la mănăstirile din Grecia

În perioada 20-26 iunie 2015, parohia ortodoxă ”Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, prin Centrul de pelerinaje Renașterea al Arhiepiscopiei Clujului, a organizat un pelerinaj în Grecia. Grupul de 45 de pelerini a fost însoțit de părintele paroh Nicolae Buda. În...