Elevii Seminarului Teologic din Baia Mare, premiați de PS Iustin Sigheteanul

de | mai 27, 2016 | Actualitatea religioasă

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a participat vineri, 27 mai 2016, de la ora 10:00, în catedrala Episcopală „Sfânta Treime”, la premierea celor mai buni elevi de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox ”Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare. Momentul a avut loc în cadrul cursului festiv de absolvire a celor din anul terminal.

Cursul festiv a început cu slujba de Te-Deum, oficiată de preoţii profesori ai unităţii de învăţământ, ca mulţumire lui Dumnezeu pentru că şi-a revărsat darurile Sale peste Seminar și peste tinerii care învață aici.

Apoi, Preasfințitul Iustin Sigheteanul i-a felicitat pe cei 117 absolvenţi din anii terminali de la cele două specializări, teologie şi ştiinţele naturii, pentru rezultatele la învăţătură obţinute în acest an şcolar. De asemenea, ierarhul i-a încurajat pentru noile etape ale vieţii și i-a îndemnat să rămână în credinţă și în dragoste de Dumnezeu. Totodată  le-a mulţumit profesorilor dar şi părinţilor care i-au sprijinit.

La final P.S. Iustin Sigheteanul a anunțat că 10 dintre elevii celor două secţii, câte 5 de la fiecare, pentru rezultatele deosebite obţinute la învăţătură, vor beneficia de o tabără gratuită, de trei zile, în stațiunea Izvoare.

Andrei Fărcaş

Ultimele articole

Misionari și misionarism

Misionari și misionarism

Înainte de înălțarea la cer, Domnul Hristos le-a zis ucenicilor: „mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă. Și iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până...

Nevoia de răbdare

Nevoia de răbdare

După nevoia de osteneală, ca primă lecție pentru tineri, așa cum reiese din maximele Sfântului Isaac, următoarea vizează nevoia de răbdare. Există la tinerețe tendința de a grăbi lucrurile, de a sări peste etape, de a crește rapid, un ritm generat, mai ales, de...

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Bistrița

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Bistrița

Clericii din Protopopiatul Ortodox Bistrița s-au reunit luni, 15 mai 2023, în cadrul conferinței preoțești semestriale de primăvară. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, fiind săvârşit în Biserica de la Coroana, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei,...