Elevii olimpici din parohia Salva, recompensați cu o tabără la mare

de | aug. 29, 2017 | Activități parohiale

15 elevi cu rezultate deosebite la învăţătură din parohia Salva, Protopopiatul Năsăud, beneficiază timp de o săptămână, de o tabără la mare.

Tabăra a debutat vineri, 25 august 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, iar gazdă este parohia ,,Sfântul Nectarie” din Constanţa, păstorită de părintele Marinel Pădure.  Copiii, însoțiți de doi profesori,  sunt cazaţi de ctitora Bisericii, doamna Elena Păruş, în pensiunea dânsei din localitatea Eforie Nord.  Pe lângă programul de relaxare de la Marea Neagră,  au parte  şi de activităţi cultural-educative. Programul include vizite la obiective precum: Cazinoul din Constanţa,  Catedrala Arhiepiscopală, delfinariu, excursii la Mănăstirea Sfântul Apostol Andrei, Mănăstirea Dervent, Adamclisi şi Trophaeum Traiani, dar şi la alte locuri încărcate de spiritualitate din spaţiul dobrogean.

„Tinerii noștri trebuie să cunoască toate bogățiile țării, mai cu seamă bogățiile Dobrogei, căci de aici a început propovăduirea Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României. Ne bucurăm că putem să le oferim această vacanță ca o răsplată pentru rezultatele bune și demne la învățătură”, a precizat pentru radio Renașterea părintele Marinel Pădure.

,,Întrucât mulţi dintre tineri se găsesc pentru prima oară la mare, unii dintre ei provenind din familii fără foarte multe posibilităţi materiale, experienţa aceasta este una cu totul specială şi va rămâne cu certitudine înscrisă în inimile lor”, a declarat una dintre profesoarele însoţitoare ale grupului, care a ţinut să aducă mulţumiri părintelui Marinel Pădure, gazdei şi organizatorilor.

Colaborarea între cele două parohii se află  la prima ediţie şi are scopul de a-i apropia pe tineri de Biserică, dar  și să le ofere momente deosebite de relaxare.

Ultimele articole

9 iunie – Sf. Ier. Chiril, arhiepiscopul Alexandriei

9 iunie – Sf. Ier. Chiril, arhiepiscopul Alexandriei

Biserica Ortodoxă cinstește în fiecare an în data de 9 iunie pe Sfântul Chiril al Alexandriei. Născut în anul 370, în Alexandria Egiptului, provenea dintr-o familie cu bune calități educaționale, fapt ce va influența considerabil râvna sa. Sfântul Chiril a beneficiat...

Procesiune de Rusalii la Dej, ediția a VI-a

Procesiune de Rusalii la Dej, ediția a VI-a

Protopopiatul Ortodox Dej organizează duminică, 4 iunie 2023, ora 18:00, tradiționala Procesiune de Rusalii, după o pauză de trei ani, din cauza pandemiei. Dejenii sunt invitați să participe, amintindu-se că „evenimentul continuă o veche tradiţie din Ardeal ce are în...

Cerc preoțesc Valea Tecii, parohia Teaca , Protopopiat Bistrița

Cerc preoțesc Valea Tecii, parohia Teaca , Protopopiat Bistrița

Parohia Ortodoxă Teaca, din cadrul Protopopiatului Ortodox Bistrița, a găzduit luni 24 aprilie 2023, întâlnirea cercului preoțesc de pe Valea Tecii. Pornind de la îndemnul biblic: ,,Fiule, sprijină pe tatăl tău la bătrânețe și nu-l mâhni în viața lui. Și chiar de i se...