Anul 2020 a fost cel în care, datorită strădaniei Preasfințitului Părinte Ignatie al Hușilor și a colectivului editorial de la Horeb, vechea eparhie moldavă a ajuns să beneficieze de un frumos album-monografie, dedicat celor optsprezece mănăstiri din cuprinsul ei.
Într-o ținută grafică de invidiat, lucrarea-document a venit să vorbească, prin text și imagine, despre veacuri de istorie, ce nu au rămas suspendate întrecut, ci se continuă și astăzi, căci în fiecare din aceste locuri cu o moștenire aparte, există încă o viață monahală activă.
Argumentul (p. 5-6) demersului poartă semnătura părintelui Cosmin Gubernat, care vorbește despre ideea realizării lui și descrie etapele ce au stat la baza acestuia. De asemenea, dânsul ține să arate că:
„Albumul monografic și fotografic al locașurilor mănăstirești din această parte de țară, întregit de un amplu studiu al vieții monahale de la întemeierea Episcopiei Hușilor până în prezent- realizat de părintele exarh Zaharia Curteanu și de domnul istoric Constantin Clit, îndeplinește, cu maximă rigurozitate, atât exigențele expunerii datelor istorice, cât și pe cele ale descrierii locului ocupat de mănăstiri și schituri în viața culturală, spirituală și socială a Vasluiului, în trecut și în prezent”. (p. 5).
Cuvântul dânsului este apoi urmat de cel al Preasfințitului Părinte Ignatie, chiriarhul locului, care dă și titlul antreprizei editoriale (p. 7-8). Pe lângă faptul de a vorbi despre relevanța vieții monahale la Huși, dânsul ține să evoce și perioada comunistă, una de tristă amintire pentru aceste locuri și arată, cu privire la aceasta și la daunele produse de ea că:
„Cu excepția Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Catedrala Episcopală din Huși, toate celelalte vetre monahale au fost închise în perioada comunistă, obștile risipite, iar bisericile și clădirile ce adăposteau chiliile au fost folosite într-un mod total impropriu, întradins în contradicție cu destinația pentru care au fost ridicate.
S-au pierdut în acest fel, valori de patrimoniu, însă în multe cazuri, purtarea de grijă a lui Dumnezeu, manifestată prin oameni cu multă noblețe sufletească, a făcut ca odoarele sfinte să se păstreze, căpătându-și strălucirea de odinioară și fiind încă o dovadă a prezenței tainice și discrete a lucrării lui Dumnezeu, chiar și în contextele cele mai sumbre”. (p. 7).
Istoricul Constantin Clit și părintele protosinghel Zaharia Curteanu (p. 11-29), vin apoi să ofere o amplă și bine documentată trecere în revistă a istoricului eparhiei Hușilor, vorbinddespre principalele momente care i-au marcat evoluția. Apoi, începând cu Catedrala Episcopală din Huși (p. 31-40), care are și ea statut de mănăstire, fiecare așezământ monahal beneficiază de o prezentare ce alternează informația cu imaginea. Cititorii sunt astfel invitați să afle mai multe lucruri despre mănăstirile: Alexandru Vlahuță (p. 41-52), Bogdănița (p. 53-62), Bujoreni (p. 73-74), Dimitrie Cantemir (p. 75-82), Fâstâci (p. 83-92), Florești (p. 93-102), Grăjdeni (p. 103-110), Ivănești (p. 111-118), Mălinești (p. 119-128), Moreni (p. 129-140), Pârvești (p. 141-150), Rafaila (p. 151-158), Schimbarea la Față (p. 159-168), Ștefan cel Mare (p. 169-174) și schiturile: Codăești (p. 175-180), Drăgești (p. 181-188) și Tanacu (p. 189-194). Multe dintre aceste locașuri au o rezonanță istorică aparte, fapt subliniat de către autori, care aduc în atenție moștenirea lor într-o manieră atractivă, valorificând informații din surse precum vechile hrisoave, sau cronici. În același timp, nici investigațiile unor cercetători aparte precum vrednicul episcop cărturar al Hușilor, Iacob Antonovici, nu sunt neglijate.
După un șablon ce nu transformă totuși, prezentarea într-o înșiruire de texte stereotipe, autorii aduc informații despre evoluția în timp a fiecărui loc, evenimentele cele mai importante care i-au marcat devenirea, marii stareți, dar și despre situația actuală a fiecărui locaș. În plus, ilustrațiile vin să-l invite parcă pe cititor la o explorare sinestezică, în cadrul căreia, frumusețea peisajelor se împletește cu cea a locașelor de cult, iar chipurile monahilor, mai dezingambate parcă decât în imaginile standard, în care călugării stau adesea încruntați și preferă să privească mai degrabă înspre veșnicie, decât înspre obiectivul fotografului, vin să vorbească despre trăirile lor și despre modul în care căutarea veșniciei devine o constantă a vieții de zi cu zi, fiind împletită cu rugăciunea, ascultarea și îndrumarea spirituală a credincioșilor.
Rod al unui frumos demers, albumul intitulat: Tinda Raiului. Mănăstiri și schituri din ținutul Vasluiului, apărut la editura Horeb din Huși în anul 2020, vine parcă să arate cititorilor că, între viața monahală pilduitoare de altădată și truda desfășurată astăzi de monahi pe locuri ce au puternice rădăcini, există un firesc raport de continuitate. În plus, vorbește despre fezabilitatea monahismului ca proiect de viață creștină și invită la meditație, ridică întrebări în legătură cu raportul dintre sensul vieții și veșnicie și cheamă la vizită, cunoaștere, rugăciune și iubire de frumos. De aceea, apariția unui astfel de demers se cere salutată și apreciată. Să rânduiască Domnul ca ea să dea startul multor altor investigații similare, în cadrul cărora frumusețea și lumina Ortodoxiei să fie frumos puse în valoare și să vorbească lumii despre adevăratele priorități și principii.
