Episcopia Maramureșului este pregătită să ajute refugiații din Ucraina cu alimente și asistență spirituală

de | feb. 24, 2022

Episcopia Maramureșului și Sătmarului este pregătită să sprijine eforturile de primire a refugiaților din Ucraina cu alimente și asistență spirituală.

„Nu avem nicio estimare de număr, dar sigur vom colabora cu autoritățile care se vor ocupa de primirea lor”, a declarat Părintele Adrian Morar, referent la Sectorul Social-Filantropic și Misionar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

Eparhia poate ajuta cu pachete de alimente din stocurile proprii și cu suport spiritual. „Avem preoți ucraineni, care pot oferi asistență vorbitorilor de limbă ucraineană”, a precizat reprezentantul eparhiei.

Vasile Moldovan, primarul municipiului Sighetu Marmației, a trimis Consiliului Județean pentru Situații de Urgență o listă a locațiilor în care pot fi cazați refugiați.

„Vor fi cazați în apropierea stadionului, întrucât avem acolo și utilități, căldură. Vom avea tabere în prima fază, dar sunt luate în calcul și pensiuni și hoteluri, așa cum s-a întâmplat în timpul pandemiei, atunci când s-au fixat locații pentru carantină. Sigur că și comunele din apropierea Sighetului vor putea caza refugiați, Sarasău, Bocicoi, spre exemplu”, a spus primarul.

La Sighetul Marmației, în județul Maramureș, este și sediul unei alte unități care este canonic subordonată Patriarhiei Române: Vicariatul Ortodox Ucrainean, care îi cuprinde pe credincioșii ortodocși ucraineni din zona de nord a țării (Maramureș, Transilvania, Crișana, Banat).

Din cauza situației din Ucraina, a fost anulat lanțul uman pentru pace planificat joi de tinerii de pe ambele maluri ale Tisei peste podul care leagă Sighetul Marmației de Solotvino, oraș din Ucraina cu 57% din locuitori de etnie română.

Deocamdată, traficul la frontiera de pe râul Tisa este normal, informează presa locală.

Foto credit: Emaramures.ro

Sursa: Basilica.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Înscrieri la Seminarul teologic ortodox din Cluj-Napoca

Înscrieri la Seminarul teologic ortodox din Cluj-Napoca

Elevii care doresc să cunoască ce înseamnă creștinismul și cu precădere ortodoxia sunt așteptați să se înscrie de lunea viitoare la Semionarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca.  Școala pune la dispoziția lor 28 de locuri pentru secția de teologie pastorală. Cei care...

Resfințirea bisericii din Parohia Lemniu

Resfințirea bisericii din Parohia Lemniu

Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat Duminică, 22 mai 2016, în mijlocul credincioșilor din Parohia Lemniu, Protopopiatul Jibou. Prilejul a fost dat de finalizarea lucrărilor de reînnoire a bisericii cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Astfel,...

Târnosire în Parohia Culcea şi Sfântă Liturghie Arhierească

Târnosire în Parohia Culcea şi Sfântă Liturghie Arhierească

Duminică, 22 mai 2016, cu începere de la ora 9,00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat slujba de târnosire a bisericii din Parohia Culcea, Protopopiatul Chioar, în prezenţa unui mare sobor de preoţi slujitori, din care au făcut parte pr. Nicolae Petruş,...