Episcopia Maramureșului este pregătită să ajute refugiații din Ucraina cu alimente și asistență spirituală

de | feb. 24, 2022 | Patriarhia română, Actualitatea religioasă

Episcopia Maramureșului și Sătmarului este pregătită să sprijine eforturile de primire a refugiaților din Ucraina cu alimente și asistență spirituală.

„Nu avem nicio estimare de număr, dar sigur vom colabora cu autoritățile care se vor ocupa de primirea lor”, a declarat Părintele Adrian Morar, referent la Sectorul Social-Filantropic și Misionar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

Eparhia poate ajuta cu pachete de alimente din stocurile proprii și cu suport spiritual. „Avem preoți ucraineni, care pot oferi asistență vorbitorilor de limbă ucraineană”, a precizat reprezentantul eparhiei.

Vasile Moldovan, primarul municipiului Sighetu Marmației, a trimis Consiliului Județean pentru Situații de Urgență o listă a locațiilor în care pot fi cazați refugiați.

„Vor fi cazați în apropierea stadionului, întrucât avem acolo și utilități, căldură. Vom avea tabere în prima fază, dar sunt luate în calcul și pensiuni și hoteluri, așa cum s-a întâmplat în timpul pandemiei, atunci când s-au fixat locații pentru carantină. Sigur că și comunele din apropierea Sighetului vor putea caza refugiați, Sarasău, Bocicoi, spre exemplu”, a spus primarul.

La Sighetul Marmației, în județul Maramureș, este și sediul unei alte unități care este canonic subordonată Patriarhiei Române: Vicariatul Ortodox Ucrainean, care îi cuprinde pe credincioșii ortodocși ucraineni din zona de nord a țării (Maramureș, Transilvania, Crișana, Banat).

Din cauza situației din Ucraina, a fost anulat lanțul uman pentru pace planificat joi de tinerii de pe ambele maluri ale Tisei peste podul care leagă Sighetul Marmației de Solotvino, oraș din Ucraina cu 57% din locuitori de etnie română.

Deocamdată, traficul la frontiera de pe râul Tisa este normal, informează presa locală.

Foto credit: Emaramures.ro

Sursa: Basilica.ro

Ultimele articole

Clerul militar din Transilvania și Banat

Clerul militar din Transilvania și Banat

Doctor în Istorie și în Teologie, dr. Mircea Gheorghe Abrudan este autorul cărții „Biserica Ortodoxă și clerul militar din Monarhia Habsburgică între pacea de la Carloviț și Primul Război Mondial”. Lucrarea, apărută la Editura Presa Universitară Clujeană,  reprezintă...

Hramul Mănăstirii „Crucea Iancului” de la Mărișel

Hramul Mănăstirii „Crucea Iancului” de la Mărișel

În ziua de pomenire a Sfinților Martiri Brâncoveni, marți, 16 august 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la Mănăstirea „Crucea Iancului” de la Mărișel, județul Cluj, cu prilejul...

Mii de pelerini la Slujba Prohodului Maicii Domnului, la Mănăstirea Nicula

Mii de pelerini la Slujba Prohodului Maicii Domnului, la Mănăstirea Nicula

La Mănăstirea clujeană Nicula, în jurul orei 21:30, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost scoasă din biserica nouă, în procesiune, și așezată pe altarul de vară al așezământului monahal, unde a fost străjuită de tineri îmbrăcați în straie populare. În...