Episcopia Sălajului premiată la „Gala culturii sălăjene”

de | mart. 13, 2016 | Actualitatea religioasă

Vineri, 11 martie 2016, în municipiul Zalău a avut loc cea de-a șasea ediție a „Galei culturii sălăjene”. Organizatorul acestui eveniment a fost Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Sălaj, în frunte cu directorul acestei instituții, Doamna Doina Cociș. La eveniment au participat personalități ale lumii culturale, istorici, scriitori, oameni de presă, cercetători și artiști din județul Sălaj, dar și invitați din afara județului.

În debutul serii, o parte a orchestrei de muzică populară Porolissum a interpretat o suită de cântece tradiționale românești. A urmat apoi lansarea albumului “Dor de rost” realizat de către fotograful Răzvan Voiculescu. Albumul surprinde diferite ipostaze din viața autentic românească, toate ilustrate în cele 320 de pagini ale albumului.

Gazda evenimentului, Doamna director Doina Cociș, a acordat mai multe diplome de onoare, începând cu o diplomă acordată familiei regretatului Alexandru-Liviu Șerban, pentru care cultura și istoria acestui popor erau lucruri de căpătâi. Au primit de asemenea diplome reprezentanții mai multor biblioteci din județ, susținătorii unor proiecte de salvare a caselor vechi românești, reprezentanți ai ansamblurilor folclorice, precum și altor promotori și păstrători ai culturii tradiționale autentice.
În continuare au fost oferite 16 trofee de excelență. Unul din aceste trofee a fost acordat Episcopiei Sălajului pentru inițiativa derulării seriei de conferințe “Glasul Bisericii în cetate”. Trofeul a fost înmânat de către Doamna Doina Cociș Preasfințitului Părinte Petroniu. Același trofeu a fost acordat și domnului conf. univ. dr. Vasile Timiș, un apropiat al județului Sălaj, pentru sprijinul acordat proiectelor de restaurare a monumentelor istorice din județ.

Au mai primit trofee domnul Cornel Grad, pentru cercetarea istorică de excepție de-a lungul carierei, de numele domniei sale fiind legată restaurarea a 47 de biserici de lemn din județul Sălaj, domnul Marcel Lucaciu, poet și profesor, domnul Sebastian Olaru, pentru demersul valoros de salvare a căsuței vechi de la Răstoci, maestrul Mircea Groza pentru promovarea gastronomiei românești în lume, lista continuând cu personalități ce acoperă întreaga paletă tradițional-culturală.

Ultimele articole

Hramul Parohiei „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Gherla

Hramul Parohiei „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Gherla

La sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, luni, 21 noiembrie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Intrarea în biserică a Maicii...