Episcopul Europei de Nord, prezent în parohia Sânmărghita, Protopopiatul Dej

de | iun. 29, 2020 | Actualitatea religioasă

De sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul ,,Sfântul Ierarh Nicolae” din parohia Sânmărghita.

Ierarhul a fost întâmpinat la ora 09:30 de protopopul de Dej, preotul Ioan Buftea, preotul paroh Dorin Chiția și arhidiaconul Daniel Frumos de la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Slujba a fost săvârșită în biserică, iar Preasfinția sa a rostit un cuvânt de învățătură, în care a subliniat importanța rugăciunii în comun. Ierarhul a făcut o paralelă cu vremurile Sfinților Apostoli Petru și Pavel, când aceștia se aflau în temniță și erau supuși la grele încercări, iar întreaga comunitate se ruga pentru ei, arătând că, în urma stăruinței în rugăciunea comună, Dumnezeu și-a revărsat milele Sale asupra Sfinților Apostoli, informează Protopopiatul Ortodox Dej.

La final, părintele paroh Dorin Chiția a adresat un cuvânt de mulțumire Presfințitului Părinte Macarie pentru prezența în mijlocul credincioșilor parohiei Sânmărghita.

Ultimele articole

Arhiepiscopul Justinian Chira

Arhiepiscopul Justinian Chira

Vă propun să descoperim chipul unui alt ierarh aparte, al cărui nume se leagă atât de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului, cât și de Episcopia Maramureșului și Sătmarului: Înaltpreasfințitul Justinian Chira. S-a născut la data de 28 mai...

30 iulie – Sfinții Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic

29 iulie – Sfântul Mucenic Calinic

Sfântul Mucenic Calinic s-a născut în părţile Ciliciei şi a fost crescut în buna credinţă creştină. Şi venind el în vârsta bărbatului desăvârşit, vedea pe mulţi oameni lepădându-se de Stăpânul Hristos şi ţinându-se de păgânătate. Aceia întunecându-se de drăceasca...

ÎPS Părinte Andrei, în vizită de lucru la Jucu şi Răscruci

ÎPS Părinte Andrei, în vizită de lucru la Jucu şi Răscruci

Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, arhiepiscopul și mitropolitul Clujului, însoţit de protopopul Dan Hognogi și arhidiaconul Claudiu Grama, consilier pe probleme de misiune şi protocol din cadrul Eparhiei, a efectuat joi, 11 iunie 2020, o vizită de lucru la mai multe...

Binecuvântare arhierească în satul bistrițean Iliuța Bozghii

Binecuvântare arhierească în satul bistrițean Iliuța Bozghii

În a treia zi de Rusalii, marți, 9 iunie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din localitatea Iliuța Bozghii, comuna Tiha...