Episcopul Europei de Nord, prezent în parohia Sânmărghita, Protopopiatul Dej

de | iun. 29, 2020

De sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul ,,Sfântul Ierarh Nicolae” din parohia Sânmărghita.

Ierarhul a fost întâmpinat la ora 09:30 de protopopul de Dej, preotul Ioan Buftea, preotul paroh Dorin Chiția și arhidiaconul Daniel Frumos de la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Slujba a fost săvârșită în biserică, iar Preasfinția sa a rostit un cuvânt de învățătură, în care a subliniat importanța rugăciunii în comun. Ierarhul a făcut o paralelă cu vremurile Sfinților Apostoli Petru și Pavel, când aceștia se aflau în temniță și erau supuși la grele încercări, iar întreaga comunitate se ruga pentru ei, arătând că, în urma stăruinței în rugăciunea comună, Dumnezeu și-a revărsat milele Sale asupra Sfinților Apostoli, informează Protopopiatul Ortodox Dej.

La final, părintele paroh Dorin Chiția a adresat un cuvânt de mulțumire Presfințitului Părinte Macarie pentru prezența în mijlocul credincioșilor parohiei Sânmărghita.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA