Episcopul Maramureșului și Sătmarului a binecuvântat Drapelul Național

de | iun. 27, 2018 | Actualitatea religioasă

Marți, 26 iunie 2018, de la ora 9,00, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a oficiat, în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, slujba de binecuvântare a Drapelului Național. Evenimentul sfinţirii a fost ocazionat de Ziua Drapelului Naţional.În sobor s-au aflat preoţii militari Daniel Achim, Gabriel Vasile Băban şi Alexandru Nuszer.

După binecuvântare şi stropire cu apă sfinţită, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin s-a închinat în faţa drapelului, l-a sărutat şi l-a înmânat prefectului Vasile Moldovan, care l-a transmis, apoi, militarilor, care l-au transportat în Piaţa Tricolorului din Baia Mare, pentru a fi înălţat pe catarg.

Ceremonia înălţării pe catarg a avut loc de la ora 10,00. Au luat cuvântul prefectul Vasile Moldovan, care a citit mesajul ministrului de interne Carmen Dan, Aurica Todoran, secretarul judeţului, care a transmis mesajul preşedintelui Gabriel Zetea al Consiliului Judeţean, şi primarul Cătălin Cherecheş al Băii Mari.

În faţa catargului, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a binecuvântat din nou Drapelul Naţional, s-a închinat în faţa lui, lucru pe care l-au făcut şi celelalte oficialităţi care au luat cuvântul, după care, în sunetele Imnului Naţional, Tricolorul României a fost înălţat pe catargul din faţa Palatului Administrativ, care este poartă numele de Piaţa Tricolorului.

 

Andrei Fărcaş

Ultimele articole

23 septembrie – Zămislirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul

22 septembrie – Sfântul Sfințit Mucenic Foca

Sfântul Sfințit Mucenic Foca, făcătorul de minuni, Episcopul Sinopiei († 117) – S-a născut în orașul Sinopi, iar părinții săi au fost Pamfil și Maria. Încă din tinerețe s-a învrednicit de darul Duhului Sfânt, făcând minuni. A fost ales Episcop al orașului Sinopi. În...

Despre semnul Sfintei Cruci

Despre semnul Sfintei Cruci

Ne-am aflat, în ultimele două săptămâni, în orizontul de lumină, de har și de binecuvântare al praznicului Înălțării Sfintei Cruci, această mare și importantă sărbătoare de la începutul anului bisericesc. Prin celebrările liturgice și mai ales prin bogata poezie...