Episcopul Maramureșului și Sătmarului împlinește 27 de ani de arhierie

de | apr. 17, 2021 | Actualitatea religioasă

Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, împlinește astăzi, 17 aprilie 2021, 27 de ani de arhierie. În anul 1994 – la propunerea vrednicului de pomenire arhiepiscopul Justinian Chira, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales arhiereu-vicar pe seama Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, la data de 22 martie, cu titulatura de „Sigheteanul”. Astfel, pe 17 aprilie același an a fost hirotonit întru arhiereu, la Manastirea „Sfânta Ana” Rohia.

Hirotonia întru arhiereu (17 aprilie 1994) Credit foto: Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului

Hirotonia întru arhiereu (17 aprilie 1994) Credit foto: Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului

Preasfințitul Părinte Iustin s-a născut în 23 iunie 1961 în comuna Rozavlea, judeţul Maramureş din părinţi creştini ortodocşi Ştefan şi Maria Hodea, fiind cel de-al patrulea copil al familiei. A urmat primele opt clase la Şcoala Generală Octavian Goga din localitate, iar în 1976, la vârsta de paisprezece ani a intrat în obștea Mănăstirii Sfânta Ana – Rohia, ca frate. A urmat treapta întâi de Liceu în satul natal, petrecând vacanţele în Mănăstire. În anul 1979 a fost transferat, cu aprobarea IPS Teofil Herineanu, la Seminarul din Cluj-Napoca pe care l-a absolvit în anul 1983. În anul 1983 a fost hirotonit diacon, iar apoi preot, pe seama Mănăstirii Rohia. În 1985 a fost tuns în monahism avându-l naş de călugărie pe PS Justinian Maramureșanul, primind numele de Iustin. Ca ieromonah slujitor la mănăstirea Rohia, a îndeplinit şi ascultarea de secretar al mănăstirii.

În anul 1988 s-a înscris la Institutul Teologic Universitar Sibiu pe care l-a absolvit în anul 1992.Tot în 1988, IPS Arhiepiscop Teofil al Clujului i-a încredinţat conducerea provizorie a Mănăstirii Rohia, iar în ianuarie 1989 a fost numit stareţ al acestei mănăstirii. În 1990 a devenit protosinghel, iar în anul 1993, la propunerea PS Justinian, Sfântul Sinod al BOR aprobă ridicarea sa la rangul de arhimandrit.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ales pe Preasfinţitul Părinte Iustin în demnitatea de Episcop al Maramureşului şi Sătmarului în şedinţa din 16 decembrie 2016. Întronizarea a avut loc în data de 27 decembrie 2016, la Baia-Mare.

Mai multe date biografice găsiți AICI.  

 

 

Sfințirea capelei mortuare din Șieu-Odorhei

Sfințirea capelei mortuare din Șieu-Odorhei

Joi, 21 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Șieu-Odorhei, județul Bistrița-Năsăud. Cu acest prilej, de la ora...

Resfințirea Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din Corușu

Resfințirea Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din Corușu

În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci (Luarea Crucii și urmarea lui Hristos), 17 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul...