Episcopul Maramureșului și Sătmarului îndeamnă la rugăciune și solidaritate cu cei ce fug din calea războiului

de | feb. 25, 2022 | Actualitatea religioasă

Mesajul Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, de îndemn la rugăciune pentru pace în Ucraina și solidaritate fraternă cu cei ce fug din calea războiului

Iubiți păstori de suflete,
Preaiubiți credincioși,
Ceea ce speram și ne rugam să nu se întâmple, iată că a venit ca o veste năprasnică prin care am aflat faptul că de 24 de ore, frații de aceeași limbă și credință au fost aduși în situația de a se lupta fratricid într-un război pe care nu cred că și l-au dorit și nu ei l-au pornit!
Un război întotdeauna aduce suferință și moarte. Războiul curmă viețile tinerilor ostași care își servesc patria sau îi poate mutila pe viață! Războiul nu este dorit de Dumnezeu, iar când este fratricid și ucigaș, Dumnezeu avertizează: „sângele fratelui tău (ucis) strigă din pământ”.
Drama războiului produce durere pentru părinți, pribegie pentru familii, despărțire și înstrăinare între frați și cunoscuți!
În aceste zile în care asistăm consternați la un război pe care nu credem că vom trăi să-l vedem în timpul vieții noastre, ne-am trezit că în vecinătatea granițelor României se petrec drame și tragedii umane de o intensitate fără margini!
Vă îndemnăm deci să plecăm cu toții genunchii la pământ și să ne rugăm fierbinte pentru pace în Ucraina, pentru pace între Ucraina și Rusia și pentru pace în lume.
Pe părinții slujitori ai Sfintelor Altare din parohii și mănăstiri îi îndemnăm să rostească rugăciunile rânduite de Sfânta noastră Biserică în vreme de război și tulburare mare, în toate zilele și în comuniune cu mulțimea credincioșilor, duminica la Sfânta Liturghie, cu toată evlavia și credința.
Și pentru că orice război face ca mulți oameni să fugă din calea lui, îndatorăm preoții de la granița cu Ucraina din zona Sighetului și nu numai, ca în legătură și colaborare cu autoritățile locale și credincioșii pe care îi păstoresc, să primească pe frații noștri aflați în pribegie, să-i găzduiască, să-i hrănească, să-i mângâie și odihnească până ce va trece această mare tulburare și încercare!
Să-i purtăm în rugăciunile noastre pe toți frații noștri creștini din Ucraina și să nu-i uităm pe cei aproape 500.000 de frați români aflați dincolo de granițele României, în străinătatea apropiată, din Maramureșul din dreapta Tisei, din Bucovina de Nord și din celelalte zone unde trăiesc ei, care, pe lângă drama înstrăinării și despărțirii de frații lor români, trăiesc și tragedia acestui război înspăimântător și aducător de moarte!
Dumnezeul păcii, al dreptății, al armoniei și înțelegerii dintre oameni și popoare să coboare pacea în inimile celor ce astăzi se află în război, să-i lumineze și să le înduplece inima spre a stinge acest război înainte de a face victime nenumărate și a aduce doliu și durere în familii, comunități și în inimile părinților și a îndolia peste măsura Biserica care suferă pentru fiecare viață pierdută înainte de vreme și în mod năprasnic și nedorit de Dumnezeu! Amin!
+ IUSTIN
Episcopul Maramureșului și Sătmarului

Ultimele articole

Binecuvântarea noii case parohiale din Șomcutu Mic

Binecuvântarea noii case parohiale din Șomcutu Mic

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat sâmbătă, 29 octombrie 2022, în mijlocul comunității din Șomcutu Mic, județul Cluj, cu prilejul sfințirii noii case...

Binecuvântarea lucrărilor efectuate la biserica parohială din Matei

Binecuvântarea lucrărilor efectuate la biserica parohială din Matei

Sâmbătă, 29 octombrie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Matei, județul Bistrița-Năsăud, prilej cu care a binecuvântat lucrările de...

Părintele Profesor Stelian Tofană a vorbit despre rugăciune, la Dej

Părintele Profesor Stelian Tofană a vorbit despre rugăciune, la Dej

Părintele Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană, titularul catedrei de „Studiul Noului Testament” din cadrul Facultatății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a conferențiat joi, 27 octombrie, la Dej. Evenimentul a avut loc de la ora 18.00 la Centrul Cultural „Arta” din...

Ședință solemnă a Sfântului Sinod – 28 octombrie 2022

Ședință solemnă a Sfântului Sinod – 28 octombrie 2022

Palatul Patriarhiei a găzduit vineri, 28 octombrie, ședința solemnă și ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul cărora au fost prezentate activitățile de la nivelul eparhiilor românești din țară și străinătate privind marcarea Anului...