Episcopul Nicolae Ivan, întruparea hărniciei

de | feb. 3, 2020 | Eseu

A trecut la cele veșnice în 1936, 3 februarie, după ce Clujul a fost revoluționat de către el prin hărnicie, prin dragoste de neamul românesc, prin bucuria de a sfinți biserici și catedrale, de a înființa reviste și școli, dintre care Academia Teologică este cea mai semnificativă.

Date biografice

Sibian de origine, părintele Nicolae nu a fost un vlădic oarecare, nici nu a pornit în viață ca unul care-și dorea scaunul vlădiciei. Așa cum atestă documentele vremii, s-a născut din părinții Ioan și Maria Ivan, într-o zi de mai, 17, 1855, în timpuri curajoase, vizionare și orientate spre binele comun, spre fericirea neamului. Localitatea de baștină, Aciliu, amintește cunoscătorilor, de Popa Ioan din Aciliu, fervent luptător pentru drepturile românilor și contestatar al dezbinării religioase a transilvănenilor din secolele XVIII-XIX.

A urmat cursurile Seminarului de la Sibiu, cunoscut drept seminarul andreian, l-a absolvit și, timp de 7 ani a fost învățător confesional în Săliștea Sibiului. În această perioadă, la vârsta de 25 de ani, în 1880 s-a căsătorit cu fiica notarului Ioan Jech, Maria, care a primit convertirea la ortodoxie, ea fiind în tinerețe romano-catolică. A avut bucuria hirotoniei diaconale în 1880 pentru a sluji arhiepiscopia. De la început viața i s-a dovedit a fi specială, dar nu ușoară. Puțin după nașterea unicului copil, o fetiță, soția i-a murit, iar prunca i-a fost, așa cum el avea să relateze, stâlp de sprijin: „de n-aș fi avut această copilă, Dumnezeu știe ce s-ar fi ales de mine. Ea m-a oțelit în puteri, dorul de a-i da ei creștere și a-i asigura viitorul, m-a împins la lucru, la cruțare și la o viață cât se poate de modestă”, avea să spună viitorul episcop al Clujului. De aici înainte, preocuparea îi va fi Biserica și fetița.

A fost ales, datorită calităților sale intelectuale și gospodărești, protopop al Albei Iulia, asesor consistorial și profesor de religie pentru copiii ortodocși de la Liceul de stat din Sibiu.

Părintele Nicolae a fost cel care, inspirat de Dumnezeu, a cunoscut, încurajat și ajutat pe Octavian Goga, Ioan Lupaș, Grigorie Comșa, viitorul episcop al Aradului, Silviu Dragomir, Ilarie Chendi, Onisifor Ghibu, și mulți alți elevi, care la maturitate s-au dovedit bărbați vrednici. Nu vom intra în detalii, dar ajutorul pe care l-a dat atunci tinerelor vlăstare, a fost întors însutit în perioada păstoririi la Cluj. Că vedea lucrurile foarte limpede, stau dovadă cuvintele rostite cu prilejul unei predici pe când era protopop al Albei-Iulia: „este bolnav un popor când trăiește asuprit de alții, pe când ar fi putut fi el domn și stăpân. Este bolnav un popor când nu prețuiește școala și biserica, ca pe niște așezăminte sfinte… este bolnav… când nu se supune celor mai înțelepți decât el, ci rămâne în starea cea de înapoiere în care s-a pomenit de veacuri, și nu dorește să se ridice, să se înalțe ca să țină pas cu lumea care înaintează”.

Episcop la Cluj

În 6 decembrie 1921, cel care a luptat pentru sporirea atenției față de partea de Nord-Vest a Transilvaniei, a fost instalat ca episcop, după ce hirotonia lui poartă însemnul Maicii Domnului, 21 noiembrie. Nu avea sediu, nu avea biserici, nu avea Catedrală, Clujul ortodox avea chipul unui oraș vandalizat. O biserică la marginea zidului cetății medievale a Clujului, Biserica „Sf. Treime”, care până în 1933 a fost socotită catedrală episcopală. Chiar dacă ne vine greu să credem „la venirea sa la Cluj, consistoriul noii episcopii nu avea decât o masă, două scaune, un dulap, un maldăr de acte și doi modești funcționari, iar ca locaș de rugăciune, o smerită bisericuță ce înfățișa vitregia trecutului nostru românesc!”

A trecut la cele veșnice în 1936, 3 februarie, după ce Clujul a fost revoluționat prin hărnicie, prin dragoste de neam, prin bucuria de a sfinți biserici și catedrale, de a înființa reviste și școli, dintre care Academia Teologică, cea mai semnificativă.

Într-una din scrisorile trimise de omul de stat I. Lapedatu, încheie cu aceste cuvinte: „îți mulțumesc și voi fi fericit să te găsesc mereu așa cum te-am cunoscut o viață întreagă, muncind onest și devotat pentru biserică și popor”. Hărnicia și devotamentul au fost al doilea nume al Părintelui Nicolae, deci ne întrebăm, ce fel de virtuți sunt acestea și de ce e bine să le urmăm chemarea?

Ce este hărnicia? Este virtutea prin care omul își înmulțește talantul primit. Cu alte cuvinte este calitatea omului de a se pune în slujba sa, a familiei și a întregii comunități. Sfântul Apostol Pavel îi îndemna pe tesaloniceni cu aceste cuvinte: „dacă cineva nu dorește să muncească nici să nu mănânce” (2 Tes. 3, 10), arătând cât de importantă este hărnicia.

Privind spre tipul de muncă plăcut lui Dumnezeu acesta este cu siguranță acela ce-i aduce slavă și cinste. Sunt și persoane harnice, dar care nu sunt mânate de virtutea hărniciei, ci a lăcomiei. Acolo nu se poate vorbi decât despre zbatere și chin. De multe ori pe aceștia îi găsim neîmpliniți și, cu cât acumulează mai mult, cu atât doresc mai mult. Acestea consună cu proverbul românesc „nu confunda hărnicia cu lăcomia și hoția cu istețimea”.

Hărnicia episcopului Nicolae Ivan l-a înnobilat, iar pe cei din jurul lui i-a întărit în nădejdea că dacă în fruntea obștii e un om vrednic, roadele nu întârzie să apară. Se spune că a venit la Cluj cu o valiză și a lăsat în urma lui o adevărată moștenire. Peste tot pe unde a fost a întărit edilitar și cultural comunitățile. Cea mai importantă realizare este catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca, dar, la fel de importante, sunt catedralele din Turda și din Huedin, Biserica Sf. Nicolae din Cluj-Napoca, Biserica Sfinții Trei Ierarhi din Bistrița, Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Năsăud, dar mai ales Academia Teologică din Cluj-Napoca. Toate acestea și multe alte realizări l-au recomandat în fața contemporanilor, așa cum spunea I. Lapedatu, ca pe un harnic și devotat ierarh.

Și în timpurile noastre munca și hărnicia sunt apreciate, am putea spune că pe alocuri chiar idolatrizate. Preferăm să muncim mult pentru a ne spori confortul personal, suntem apreciați la locul de muncă pentru că suntem harnici, dar, pentru a fi siguri că ceea ce facem e virtute, trebuie să ne răspundem la întrebarea, „cât timp îi aloc lui Dumnezeu în viața mea de om harnic și dăruit?”. Dacă nu avem timp decât de muncă, iar de Dumnezeu deloc sau foarte puțin, să fim convinși că hărnicia nu e virtutea noastră, ci lăcomia e patima care ne domină.

Bibliografie

Nicolae Vasiu, Ioan Bunea, Episcopul Nicolae Ivan. Ctitorul reînviatei eparhii a Vadului, Feleacului și Clujului (1855-1936), ed.a II-a îngrijită de preot Iustin Tira, Renașterea, 2015.
https://ziarullumina.ro/documentar/episcopul-nicolae-ivan-un-om-al-faptelor-13459.html

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/pr-liviu-vidican-manci/" target="_self">Pr. Liviu Vidican Manci</a>

Pr. Liviu Vidican Manci

Directorul Seminarului Teologic Ortodox și lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Ultimele articole

Alexandru Ioan Cuza

Alexandru Ioan Cuza

Vă invit să vorbim astăzi despre un om al cărui nume se leagă de istoria României într-un mod interesant. Este vorba despre domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Născut la 20 martie 1820 la Bârlad, acesta își va înceta călătoria pământească la 2 mai 1873, la Heidelberg, în...

Stând de veghe,  în lume și în afara lumii

Stând de veghe,  în lume și în afara lumii

Însemnul specific al episcopului este vulturul. Pentru că vulturul este acela care are o perspectivă largă asupra lumii, privește realitatea de deasupra și se află în stare de veghe permanentă. Trăiește în înălțime, dar se coboară mereu în lume. Are perspectiva...

De la vedere la credință

De la vedere la credință

Aspecte introductive Minunea ce se găsește în centrul pericopei de astăzi este precedată de câteva cuvinte pline de miez ale Mântuitorului. Provocat de Petru, care Îi amintește că ucenicii au lăsat toate spre a-L urma și întreabă care va fi răsplata acestora, El...

Mai multe din Eseu
Stând de veghe,  în lume și în afara lumii

Stând de veghe,  în lume și în afara lumii

Însemnul specific al episcopului este vulturul. Pentru că vulturul este acela care are o perspectivă largă asupra lumii, privește realitatea de deasupra și se află în stare de veghe permanentă. Trăiește în înălțime, dar se coboară mereu în lume. Are perspectiva...

De la vedere la credință

De la vedere la credință

Aspecte introductive Minunea ce se găsește în centrul pericopei de astăzi este precedată de câteva cuvinte pline de miez ale Mântuitorului. Provocat de Petru, care Îi amintește că ucenicii au lăsat toate spre a-L urma și întreabă care va fi răsplata acestora, El...

De la vindecare la recunoștință: Iisus și leproșii

De la vindecare la recunoștință: Iisus și leproșii

Aspecte contextuale Capitolul al șaptesprezecelea al relatării lucanice, care are în centru minunea la care suntem chemați să medităm, debutează cu o serie de sfaturi și învățături, ce slujesc drept captatio benevolensis. Hristos vorbește aici despre neajunsurile...

MIHAI EMINESCU (1850-1889) – „OMUL DEPLIN AL CULTURII ROMÂNEȘTI”

MIHAI EMINESCU (1850-1889) – „OMUL DEPLIN AL CULTURII ROMÂNEȘTI”

De multe ori, îndeosebi în anii de școală, când încă îmi mai permiteam să visez pe marginea detaliilor prezentate de profesorul de limba și literatura română la clasă, mi-am propus să scriu cel puțin câteva pagini despre poetul nepereche, Mihai Eminescu, pe care-l...