Episcopul Nicolae Ivan și vocația sa de ctitor de lăcașuri sfinte și de instituții laice și bisericești

de | feb. 3, 2020 | Eseu

Când rostim numele episcopului Nicolae Ivan, instantaneu ne ducem cu gândul la primul vlădică și reîntemeietor al vechilor Eparhii de Vad și Feleac cu scaunul la Cluj, în 1921, în capitala culturală a Transilvaniei. În cele ce urmează, vom evoca momentele decisive din viaţa sa, care l-au evidenţiat ca având vocaţie de întemeietor de lăcașuri sfinte și de instituţii laice și bisericești românești.

Născut într-o familie numeroasă de ţărani mij locași, la 17 mai 1855, în localitatea Aciliu, în apropiere de Sibiu, s-a dovedit încă din copilărie o fi inţă isteaţă, curajoasă, iscoditoare, serioasă, muncitoare, stăruitoare, destoinică și înzestrată cu un evident spirit pragmatic. După încheierea cursurilor primare (1861-1865) în Aciliu, tatăl său, care era un om priceput în ale economiei, a dorit să-l facă și pe fi ul său, Nicolae, comerciant. Astfel că l-a dat ca învăţăcel la un macedo-român din Sibiu, pe nume Gligor Matei, pentru a-l învăţa comerţul. Deși nu i-a plăcut această meserie, totuși a deprins cum se face economia. Probabil că această înclinaţie i-a rămas în sânge, fapt ce i-a fost de mare folos mai târziu. În urma insistenţei pe lângă tatăl său, și cu susţinerea fratelui mai mare, Ioan, urmează Liceul din Sibiu (1865-1874), iar, mai apoi, Seminarul Andreian din același oraș (1874-1877). În ambele școli a fost mereu prezent la activităţi culturale și sociale, în cadrul cărora, luând cuvântul, s-a dovedi că, încă de pe atunci, avea darul vorbirii, etalat “cu mult elan tineresc în spirit naţional”. În perioada 1877-1884 a fost învăţător în Săliște, unde, pe lângă activitatea școlară, s-a implicat și în activităţi extra-școlare, chiar și în localităţile din jur. De pildă, a fost președinte al Reuniunii învăţătorilor din Despărţământul Săliștei și membru de frunte al Reuniunii înăţătorilor din districtul Sibiu, în cadrul cărora s-a dovedit un bun purtător de cuvânt și mânuitor de condei în sprij inul școlilor ortodoxe române din Transilvania. În 1879, când autorităţile maghiare au organizat pentru români cursuri de învăţare a limbii maghiare, tânărul Nicolae a urmat unul la Cluj, unde peste aproape patru decenii avea să revină ca primul episcop al nou întemeiatei Eparhii Ortodoxe din acest important oraș transilvănean. Aici va fi luat cunoștinţă mai bine, încă de pe atunci, cu spiritul intransigent unguresc. Pe vremea când era învăţător, căsătorindu-se cu săsoaica romano-catolică Maria Jech, trecută la ortodoxie (februarie 1880), a fost hirotonit diacon (în 26 octombrie 1880) de către mitropolitul Miron Romanul, “pentru trebuinţele generale ale Arhiepiscopiei Sibiului”. După abia un an de convieţuire cu soţia sa Maria, aceasta va trece la Domnul (Februarie 1881, înmormântată în Săliște). De aici înainte, îi era deschisă calea spre înalte ranguri bisericești. Rămânând numai cu fi ica sa Veturia-Maria, și ea va avea mai târziu aceeași soartă ca și mama sa, Maria. Căsătorită și ea cu preotul dr. Ioan Stroia, va trece și ea în veșnicie curînd, iar soţul ei va ajunge mai apoi episcop al Armatei (1925-1937). În perioada cât a fost cadru didactic, luând parte, între altele, și la înmormântările învăţătorilor din părţile Săliștei, era solicitat din partea colegilor să spună cuvânt de învăţătură la aceste nefericite ocazii. Atunci, tânărul învăţător Nicolae folosea un limbaj plăcut, corect românește, pe înţelesul tuturor, iar cu privirea-i pătrunzătoare și cu o vocea-i sonoră îi captiva pe cei prezenţi. Același lucru se va fi întâmplat și la activităţile culturale, în care aborda problema apărării drepturilor Bisericii Ortodoxe și a Neamului nostru românesc. În colaborare cu judecătorul Ioan Maxim, dar și cu alţi reprezentanţi români din zonă, a înfi inţat Casina Râmână, Reuniunea pompierilor și Casa de păstrare, fiindu-le secretar.

În comuna Galeș a înfiinţat Reuniunea meseriașilor, pe care a și condus-o o vreme. Datorită activităţii sale culturale și sociale de la Săliște și din comunele din jur, Cercul din Săliște l-a ales membru în Consiliul orășănesc din Sibiu, unde se afl au fruntași de seamă din acest Judeţ, etapă în care s-a făcut remarcat în faţa acestora.

În calitate de învăţător în Săliște a scris articole și diferite materiale didactice și religioase, pe care le-a publicat în Telegraful Român și Observatorul, amândouă de la Sibiu, în Gazeta Transilvaniei de la Brașov și în Luminătorul din Timișoara. În 26 octombrie 1884 a fost hirotonit preot și numit preot și profesor de Religie la Penitenciarul din Aiud, unde a cunoscut viaţa aspră de aici, care l-a călit pentru anii ce au urmat. Vreme de șase ani (1884-1890) a desfășurat aici o bogată activitate socială, umanitară, religioasă și naţională, bucurându-se de aprecierea și de elogiile din partea celor ce l-au cunoscut. După ce și-a dat demisia din acest post (30 septembrie 1890), reîntors la Sibiu, a funcţionat ca redactor responsabil la Telegraful Român din Sibiu (1890 -1892), unde, și pe această cale, a apărat cu dârzenie Ortodoxia și pe românii transilvăneni. Făcând parte din Congresul mitropolitan din Sibiu, în aprilie 1892 a fost unul dintre promotorii Hotărârii nr. 17 /1892, prin care s-a decis înfi inţarea unei eparhii noi la Cluj, pentru a se împlini și visul lui Andrei Șaguna pe această temă. Oare să fi avut atunci descoperirea că nu peste multă vreme el va fi alesul Cerului pentru această importantă eparhie ortodoxă din Transilvania? Dovedindu-se și în acest post ca un om de mare nădejde pentru Biserica străbună, la 31 octombrie 1892 i s-a încredinţat conducerea Protopopiatului Alba Iulia, dar și misiunea de paroh la Parohia centrală de aici. Sub conducerea sa a fost ridicată o nouă biserică ortodoxă la Alba Iulia, s-au înfi inţat noi parohii și, pe lângă viaţa duhovnicească a clerului și credincioșilor lui, s-a preocupat de promovarea culturii în sânul neamului nostru, mai ales prin ASTRA, dar și de păstrare a unităţii noastre sufl etești.

După o activitate misionar-pastorală de excepţie, în calitate de protopop al Alba-Iuliei și, în paralel, de administrator protopopesc la Orăștie (din 1894), trei ani mai târziu (de la 1 iunie 1897) a fost numit asesor (consilier) economic al Arhiepiscopiei Sibiului, perioadă în care, prin această misiune, s-a implicat în ridicarea monumentalei Catedrale ortodoxe din Sibiu, precum și a clădirii Academiei Teologice Andreiene de aici (azi, Facultatea de Teologie). Cu această ocazie a câștigat o bogată experienţă în domeniul economic-administrativ, care l-a ajutat în deceniile ce au urmat.

Pe linie naţională, a fost unul dintre militanţii de frunte pentru înfăptuirea statului naţional român (de la 1 Decembrie 1918), în calitate de vicepreședinte al Comitetului Central al Partidului Naţional Român din Transilvania (1906-1918).

Un pas important în urcușul său pe linie bisericească l-a constituit propunerea pe care a făcut-o în ședinţa Consistoriului arhidiecezan din Sibiu, din 15 februarie 1919, pentru reînfi inţarea vechilor Episcopii de Vad și Feleac cu scaunul la Cluj. Cu acel prilej i s-a încredinţat misiunea de președinte al Consistorului eparhial din Cluj. Vreme de doi ani (1919-1921), a depus o muncă imensă pentru organizarea acestuia. Drept rezultat al muncii sale a fost reînfi inţarea Episcopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului și Clujului, la 22 iunie 1921, hotărâre validată prin Decretul regal Nr. 3235/1921, din 5/18 iulie 1921. În fruntea acesteia a fost ales arhimandritul Nicolae Ivan, iniţiatorul (după Andrei Șaguna) reînfi inţării vechilor eparhii de Vad și Feleac cu sediul la Cluj. Hirotonit arhiereu în Catedrala mitropolitană din Sibiu (în 21 noiembrie/4 decembrie 1921), a fost instalat în Bisericuţa din ”Deal” din Cluj (în 6/19 decembrie 1921), lăcaș de cult care va fi Catedrală eparhială vreme de peste un deceniu. Pe atunci vlădica Nicolae avea 66 ani, o vârstă înaintată pentru această grea și importantă misiune, dar faptele au dovedit contrariul.

Încă din momentul reînfi inţării Eparhiei Clujului, a nutrit cu multă forţă „ideea înălţării unei Catedrale eparhiale și a înfiinţării unei școli teologice superioare la Cluj”, doi piloni de bază pentru viaţa unei episcopii. O Catedrală este simbolul de prestigiu al unei naţiuni sau a unei biserici, prin excelenţă lăcașul de cult în care slujește episcopul eparhiot, cu reședinţa în acea localitate, iar Școala teologică superioară, locul de pregătire al viitorilor clerici, o necesitate stringentă pentru ortodoxia clujeană la acea vreme. Cu pragmatismul său binecunoscut, cu intuiţia și darul său de a cunoaște oamenii, pentru realizarea acestor obiective, s-a bazat pe trei factori: oameni de cultură, politicieni și cei cu posibilităţi materiale (cooptaţi ulterior în Adunarea eparhială). Cu aceștia, la care au fost angrenaţi marea masă de credincioși din toate ţinuturile românești, în perioada anilor 1923-1933, în plină criză economică, a înălţat acest Sion românesc la Cluj, cum adesea îi plăcea să spună, târnosit cu mult fast, în 5 noiembrie 1933, în prezenţa unui mare număr de clerici și credincioși, în frunte cu patriarhul Miron Cristea, cu mitropolitul Nicolae Bălan, de faţă fiind și regele Carol al II-lea și cu Marele Voievod Mihai. Cât privește înfi inţarea Institutului Teologic din Cluj (în 1924, cu imobile proprii), a apelat pentru selectarea cadrelor didactice la bunii săi prieteni, profesorii universitari Ioan Lupaș și Silviu Dragomir, care au promovat elemente de excepţie, ale căror nume și activitate au rămas înscrise cu cinste în cultura teologică ortodoxă românească. Tot pe linie culturală, pomenim înfi inţarea Bibliotecii eparhiale (în 1922), a revistei Renașterea și a Calendarului Clujul Românesc (amândouă în anul 1923), apoi a Muzeului eparhial (în 1924), a Tipografi ei eparhiale (în 1926) și, îndată, a Librăriei eparhiale; a susţinut cele aproape 250 de școli confesionale, școlile primare și secundare unde se făcea Religie, şi se cunosc de asemenea numeroase acte fi lantropice şi de asistenţă socială. A avut și o bogată activitate publicistică. S-a dovedit un important sprij initor și membru al unor societăţi și asociaţii culturale românești, a fost membru onorar al Academiei Române și membru de drept în Senatul Românei.

De apreciat și de admirat este modul cum a știut să negocieze și să obţină, prin schimb de clădiri, actuala și frumoasa Reședinţă eparhială, să achiziţioneze un orfelinat, un cămin preoţesc, imobile, intravilane, a ctitorit biserica ”Sfântul Nicolae” din Cluj. A fost fondator și președinte al Băncilor „Lumina” din Sibiu și ”Vatra” din Cluj, sprij initoare materiale ale acţiunilor sale ctitoricești.

A trecut la Domnul în 3 februarie 1936 și a fost înmormântat trei zile mai târziu într-o criptă din subsolul Catedralei eparhiale din Cluj-Napoca.

Bibliografi e: D. Lăpădat, „Episcopul Nicolae Ivan ca învăţător în Săliște 1877-1894”, în Renașterea, XIV (1936), Nr. 9, p. 1; Alexandru Moraru, Scurt istoric al Eparhiei OrtodoxeRomâne a Vadului, Feleacului și Clujului, 1921-2006, Ed. a II-a, Cluj-Napoca, 2006.


Pr. prof. univ. Alexandru Moraru – În revista Renașterea, Februarie 2016

Ultimele articole

Frații și tatăl lor

Frații și tatăl lor

Dintru începutul povestirii atenția pare să cadă pe cei doi fii „ai unui om”. Tatăl nu este limpede prezentat, identitatea lui va veni ca rezultat al unei observări constante și a unei analize serioase a ascultătorului/cititorului pe tot parcursul relatării. Însă...

Valenţele veşnice ale faptelor noastre vremelnice

Valenţele veşnice ale faptelor noastre vremelnice

Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucitor. Iar un sărac, anume Lazăr stătea înaintea porţilor lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului. Acesta nu numai că nu se putea...

Mai multe din Eseu
Episcopul Nicolae Ivan, întruparea hărniciei

Episcopul Nicolae Ivan, întruparea hărniciei

A trecut la cele veșnice în 1936, 3 februarie, după ce Clujul a fost revoluționat de către el prin hărnicie, prin dragoste de neamul românesc, prin bucuria de a sfinți biserici și catedrale, de a înființa reviste și școli, dintre care Academia Teologică este cea mai...

Sf. Nicolae Kasatkin – luminătorul Japoniei

Sf. Nicolae Kasatkin – luminătorul Japoniei

Între atuurile Ortodoxiei rusești trebuie socotită și prodigioasa ei activitate misionară, desfășurată în afara granițelor ei teritoriale și canonice. Vecinătatea cu atâtea popoare, culturi și religii, total diferite de etosul rusesc, a obligat Biserica Ortodoxă Rusă...

Mitropolitul Bartolomeu – predicator al tinerilor | Arhim. Benedict Vesa

Mitropolitul Bartolomeu – predicator al tinerilor | Arhim. Benedict Vesa

„Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era cuvântul” (Ioan 1). De aici și puterea cuvântului grăit de a produce o adevărată revoluție culturală, socială, dar, mai ales, o transformare spirituală. Cuvântul, pentru originea sa dumnezeiască, este viață și chemare la...

Andrei Marga | Întâlnirea cu Bartolomeu Anania

Andrei Marga | Întâlnirea cu Bartolomeu Anania

În februarie 1993, pe scaunul arhiepiscopal de Cluj, Biserica Ortodoxă aducea un om ce avea deja o operă literară remarcabilă, o implicare în istoria Transilvaniei, şi a României în întregime, dintre cele mai elocvente printre contemporani, o concepţie profilată...

Sfântul Efrem Sirul (306-379), teolog și imnolog

Sfântul Efrem Sirul (306-379), teolog și imnolog

Imnele bisericești aflate în cărțile de cult (Octoih, Triod, Penticostar, Mineie, Liturghier, Ceaslov etc.) sunt creații ale unor imnografi și melozi bisericești, începând din primele veacuri ale creștinismului. Producția cea mai bogată de imne începe după libertatea...