Episcopul Nicolae Ivan, un model pentru preoții de astăzi

de | feb. 10, 2016

Ședința lunară a protopopiatului Cluj II a avut loc marți, 9 februarie 2016, în biserica din cartierul Someșeni și a debutat cu un Te-Deum, urmat de prelegerea părintelui Iustin Tira, vicarul eparhial, care a evocat personalitatea episcopului Nicolae Ivan și a făcut o prezentare a cărții „Nicolae Ivan. Studii și documente”.

„Prelegerea a depășit orice tipar rigid și i-a purtat pe ascultători prin aspecte profunde ale personalității ctitorului reînviatei eparhii a Vadului, Feleacului și Clujului. A fost remarcată abilitatea extraordinară a episcopului Nicolae Ivan de a învăța de la mentorii săi, în etapa de formare, dar și de a fi mentor și creator de viziune, în etapa de maturitate, cea a dăruirii. Din evocarea părintelui vicar nu au lipsit puncte de vedere extrem de interesante privind modul de alegere a colaboratorilor de către episcopul Nicolae Ivan, precum și cel prin care și-i apropia și mai apoi îi însuflețea pe cei mai reticienți – în prima fază- față de ideile și idealurile sale”, a transmis pentru radio Renașterea, părintele Dorel Gălan.

La finalul ședinței, părintele protopop Gheorghe Braica a trecut în revistă principalele aspecte administrative și misionar-pastorale asupra cărora preoții și comunitățile din Cluj-Napoca se vor focaliza în următoarea perioadă, inclusiv sprijinirea programului „Sfântul Dimitrie Basarabov”, al căror reprezentanți au participat la ședință și au făcut o prezentare a activităților centrului.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Credincioși clujeni, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Credincioși clujeni, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Credincioșii parohiei „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu” din localitatea clujeană Florești, însoțiți de părintele paroh Dănuț Gorgan, au fost la sfârșitul acestei săptămâni într-un pelerinaj la mănăstirile din Maramureș. Sâmbătă dimineața, după ce au luat parte la...

Turiști americani, în vizită în parohia Berchieșu

Turiști americani, în vizită în parohia Berchieșu

Parohia ortodoxă Berchieșu, din protopopiatul Turda, a primit zilele acestea vizita unor turiști din Statele Unite ale Americii. Aceștia au fost întâmpinați de părintele paroh Florin Negru care le-a prezentat pentru început, biserica veche de lemn cu hramul ,,Sfinții...

Comunitatea din localitatea Bonț a sărbătorit hramul bisericii

Comunitatea din localitatea Bonț a sărbătorit hramul bisericii

De sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel parohia din localitatea Bonț și-a sărbătorit hramul. Cu această ocazie luni seara a fost săvârșită Taina sfântului Maslu în sobor de preoți. Alături de părintele paroh Efrim Truța au mai slujit preoți din parohiile...

Popas de suflet la mănăstirile din Grecia

Popas de suflet la mănăstirile din Grecia

În perioada 20-26 iunie 2015, parohia ortodoxă ”Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, prin Centrul de pelerinaje Renașterea al Arhiepiscopiei Clujului, a organizat un pelerinaj în Grecia. Grupul de 45 de pelerini a fost însoțit de părintele paroh Nicolae Buda. În...

Hramul bisericii din Așchileu Mare

Hramul bisericii din Așchileu Mare

Biserica ortodoxă din Așchileu Mare și-a sărbătorit, luni 29 Iunie 2015, ocrotitorii, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. De dimineața a fost săvârșită Sfânta Liturghie de un sobor de preoți, urmată de taina Sfântului Maslu, slujbe la care au luat parte un număr mare...