Episcopul Nicolae Ivan, comemorat la 100 de ani de la instalarea sa în biserica„Sfânta Treime” din Cluj-Napoca

de | nov. 30, 2021 | Actualitatea religioasă

Parohia Ortodoxă „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca organizează joi, 2 decembrie 2021, de la ora 17.00 o masă rotundă, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la instalarea, în biserica parohiei, a primului întâistătător al Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului, Episcopul Nicolae Ivan.

În cadrul evenimentului va fi lansată și Monografia bisericii „Sfânta Treime”.

Episcopul Nicolae Ivan, comemorat la 100 de ani de la instalarea sa în biserica„Sfânta Treime” din Cluj-Napoca

Duminică, 5 decembrie, în biserica parohiei, Sfânta Liturghie va fi oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, iar, la final, Prof. Univ. dr Ioan Bolovan, directorul Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, va rosti o alocuțiune.

Evenimentele organizate de Parohia „Sfânta Treime” se încadrează în seria de manifestări dedicate Centenarului Arhiepiscopiei Vadului Feleacului și Clujului.

Biserica ortodoxă „Sfânta Treime”, monument istoric a fost construită în 1795 și a fost timp de 136 de ani singura biserică ortodoxă din Cluj. Aici a fost instalat în anul 1811 Episcopul Vasile Moga, iar la 1 decembrie 1918, din acest loc a plecat spre Alba Iulia delegația clujenilor care a votat Marea Unire. În anul 1921 în această biserică a fost instalat Episcopul Nicolae Ivan, reîntemeietorul Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului, iar timp de 12 ani biserica a avut statutul de Catedrală episcopală.

Astăzi, biserica, al cărei paroh este părintele Cristian Baciu, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Clujului, este locul de rugăciune al unei foarte vii comunităţi parohiale, unde se desfăşoare mai multe proiecte pentru tineri şi copii, dar şi proiectele sociale: Cantina socială „Sfântul Ioan cel Milostiv”, Casa de oaspeți „Sfântul Ilie”, un program after school și, cel mai recent Serviciul de asistență comunitară „Sfânta Treime”.

Ultimele articole

Recital Cameral – Harmonia Mundi

Recital Cameral – Harmonia Mundi

140 de ani de la nașterea lui Nicolae Titulescu celebrați printr-un proiect cultural complex care include recitaluri camerale, conferințe pe teme de istorie contemporană și lansări de filme. Recital cameral DIANA JIPA / ȘTEFAN DONIGA Curator invitat: Dr. MARIN POP –...

Adunarea de Tineret pe Țară a Oastei Domnului, găzduită la Bistrița

Adunarea de Tineret pe Țară a Oastei Domnului, găzduită la Bistrița

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, sâmbătă, 30 aprilie 2022, la Sala Polivalentă din Bistrița s-a desfășurat Adunarea de Tineret pe Țară a...

Izvorului Tămăduirii, hramul Mănăstirii Salva

Izvorului Tămăduirii, hramul Mănăstirii Salva

La sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, vineri, 29 aprilie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Salva, județul...