Episcopul Sălajului a liturghisit în parohia Plopiș

de | mai 18, 2020

Duminică, 17 mai 2020, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din parohia Plopiș, Protopopiatul Șimleu Silvaniei.

Cu acest prilej, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoţi, din care au făcut parte și preoții: Septimiu Gudea, contabilul Episcopiei Sălajului și Dan Haiduc, protopopul Șimleului Silvaniei. La finalul slujbei, preotul paroh Ciprian-Vasile Sabou a mulțumit Preasfinţitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură.

Localitatea Plopiș este situată în partea de sud-vest a judeţului Sălaj, fiind atestată documentar, pentru prima dată, în anul 1227, sub denumirea de Bozia-Gemelchen. Biserica parohiei a fost construită între anii 1868-1881, din piatră și cărămidă, pe cheltuiala credincioșilor. Între anii 1938-1940, lăcașul de cult a fost renovat, cu această ocazie, fiind extins și cafasul bisericii, ca urmarea creșterii populației. Începând cu 1 octombrie 2018, părintele Ciprian-Vasile Sabou a fost numit preot al parohiei Plopiș și, în această perioadă, s-au derulat o serie de lucrări la biserică și la casa parohială.Totodată, a fost format și un grup catehetic, ce desfășoară diferite activități religioase și culturale.

FOTO: Episcopia Sălajului

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Episcopia Sălajului
Conferința preoțească de toamnă în Episcopia Sălajului

Conferința preoțească de toamnă în Episcopia Sălajului

Marți, 24 octombrie 2023, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău a avut loc conferința pastoral-misionară semestrială de toamnă, a preoților din Episcopia Sălajului. Potrivit articolului 140 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii...

Resfințirea bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Jibou

Resfințirea bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Jibou

Duminică, 1 octombrie 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Jibou, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat și slujba...

Sfințirea bisericii din localitatea Bizușa, protopopiatul Jibou

Sfințirea bisericii din localitatea Bizușa, protopopiatul Jibou

În Duminica a XVIII-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Bizușa, filie a Parohiei Luminișu, din Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat slujba de târnosire a...