Episcopul Sălajului, la hramul parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Mirșid

de | nov. 8, 2019

Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat vineri, 8 noiembrie 2019, de Soborul Sfinților Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri, în mijlocul credincioșilor din parohia Mirșid, Protopopiatul Zalău. Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie în locașul de cult ce poartă hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-a numărat și părintele Cătălin Lucaci, protopopul Zalăului.La final, preotul paroh Ioan Ciutre a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și i-a dăruit o icoană.

Lăcașul de cult cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” datează din anul 1888, fiind construit pe locul unei biserici de lemn. Între anii 1984-1986 s-au făcut reparații capitale la lăcașul de cult și tot atunci a fost realizată pictura în tehnica tempera. În 1987 biserica a fost sfințită de Preasfințitul Părinte Vasile Coman, Episcopul Oradiei.

În anul 2008, lăcașul de cult a fost restaurat din nou, motiv pentru care acesta a fost resfințit de Preasfinţitul Părinte Petroniu, pe atunci Arhiereu-vicar al Episcopiei Oradiei, Bihorului și Sălajului.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Nevinovăţia pruncilor

Nevinovăţia pruncilor

„Adevărat vă zic vouă: de nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Matei 18, 3). Din nou ne proşternem în faţa ieslei din Betleem spre care, ca şi pe păstori, ne-au călăuzit îngerii spunându-ne: „Nu vă temeţi. Căci iată, vă...

Proiectul „BISERICA, TINERII ȘI COLINDELE” , Ediția a IX-a

Proiectul „BISERICA, TINERII ȘI COLINDELE” , Ediția a IX-a

Marți, 20 decembrie 2016, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău s-a finalizat proiectul „Biserica, tinerii și colindele”, Ediția a IX-a. În proiect au fost implicați 500 de copii de la școlile din Municipiul Zalău, iar ca parteneri au fost...