Episcopul Sălajului, la hramul parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Mirșid

de | nov. 8, 2019

Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat vineri, 8 noiembrie 2019, de Soborul Sfinților Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri, în mijlocul credincioșilor din parohia Mirșid, Protopopiatul Zalău. Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie în locașul de cult ce poartă hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-a numărat și părintele Cătălin Lucaci, protopopul Zalăului.La final, preotul paroh Ioan Ciutre a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și i-a dăruit o icoană.

Lăcașul de cult cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” datează din anul 1888, fiind construit pe locul unei biserici de lemn. Între anii 1984-1986 s-au făcut reparații capitale la lăcașul de cult și tot atunci a fost realizată pictura în tehnica tempera. În 1987 biserica a fost sfințită de Preasfințitul Părinte Vasile Coman, Episcopul Oradiei.

În anul 2008, lăcașul de cult a fost restaurat din nou, motiv pentru care acesta a fost resfințit de Preasfinţitul Părinte Petroniu, pe atunci Arhiereu-vicar al Episcopiei Oradiei, Bihorului și Sălajului.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Resfințirea bisericii din Parohia Dobrin, Episcopia Sălajului

Resfințirea bisericii din Parohia Dobrin, Episcopia Sălajului

În Duminica a IX-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Dobrin, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a resfințit biserica cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din localitate. În...

Mitropolitul Clujului a resfințit biserica filiei Târgușor

Mitropolitul Clujului a resfințit biserica filiei Târgușor

Mitropolitul Clujului a resfințit sâmbătă, 20 august 2016, biserica filiei Târgușor a parohiei Fizeșu Gherlii din protopopiatul Gherla. Un sobor de 19 preoți a slujit alături de Înaltpreasfinția Sa pe Altarul de vară din curtea bisericii, unde programul a continuat cu...