Episcopul Sălajului, la hramul parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Mirșid

de | nov. 8, 2019 | Actualitatea religioasă, Episcopia Sălajului

Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat vineri, 8 noiembrie 2019, de Soborul Sfinților Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri, în mijlocul credincioșilor din parohia Mirșid, Protopopiatul Zalău. Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie în locașul de cult ce poartă hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-a numărat și părintele Cătălin Lucaci, protopopul Zalăului.La final, preotul paroh Ioan Ciutre a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și i-a dăruit o icoană.

Lăcașul de cult cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” datează din anul 1888, fiind construit pe locul unei biserici de lemn. Între anii 1984-1986 s-au făcut reparații capitale la lăcașul de cult și tot atunci a fost realizată pictura în tehnica tempera. În 1987 biserica a fost sfințită de Preasfințitul Părinte Vasile Coman, Episcopul Oradiei.

În anul 2008, lăcașul de cult a fost restaurat din nou, motiv pentru care acesta a fost resfințit de Preasfinţitul Părinte Petroniu, pe atunci Arhiereu-vicar al Episcopiei Oradiei, Bihorului și Sălajului.

 

Ultimele articole

Întâlnire duhovnicească cu preoții pensionari din Arhiepiscopia Clujului

Întâlnire duhovnicească cu preoții pensionari din Arhiepiscopia Clujului

Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, s-a întâlnit luni, 18 iulie 2022, la Mănăstirea Dobric, din județul Bistrița-Năsăud, cu preoţii pensionari din Arhiepiscopia Vadului,...

Biserica Ortodoxă din Chinteni, resfințită de ÎPS Părinte Andrei

Biserica Ortodoxă din Chinteni, resfințită de ÎPS Părinte Andrei

În Duminica a 5-a după Rusalii (a vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei), 17 iulie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea...