Episcopul Sălajului, la hramul parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Mirșid

de | nov. 8, 2019

Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat vineri, 8 noiembrie 2019, de Soborul Sfinților Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri, în mijlocul credincioșilor din parohia Mirșid, Protopopiatul Zalău. Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie în locașul de cult ce poartă hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-a numărat și părintele Cătălin Lucaci, protopopul Zalăului.La final, preotul paroh Ioan Ciutre a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și i-a dăruit o icoană.

Lăcașul de cult cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” datează din anul 1888, fiind construit pe locul unei biserici de lemn. Între anii 1984-1986 s-au făcut reparații capitale la lăcașul de cult și tot atunci a fost realizată pictura în tehnica tempera. În 1987 biserica a fost sfințită de Preasfințitul Părinte Vasile Coman, Episcopul Oradiei.

În anul 2008, lăcașul de cult a fost restaurat din nou, motiv pentru care acesta a fost resfințit de Preasfinţitul Părinte Petroniu, pe atunci Arhiereu-vicar al Episcopiei Oradiei, Bihorului și Sălajului.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

1250 de pachete pentru familii nevoiaşe din Baia Mare

1250 de pachete pentru familii nevoiaşe din Baia Mare

Azi, marţi, 19 aprilie, de la ora 12,00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a participat la acţiunea filantropică a Asociaţiei Femeilor Ortodoxe „Mironosiţele Femei” (AFOMF), de pe lângă Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, preşedintă ing. Varvara...

Eveniment cultural, în Catedrala Mitropolitană din Cluj

Eveniment cultural, în Catedrala Mitropolitană din Cluj

Filarmonica de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca,  împreună cu Arhiepiscopia Clujului, organizează miercuri, 20 aprilie 2016, în Catedrala Mitropolitană, un eveniment cultural de excepție, ce își propune să prefațeze Săptămâna Patimilor Mântuitorului. Cu acest,...

Întâlnirea tinerilor din Protopopiatul Baia Mare

Întâlnirea tinerilor din Protopopiatul Baia Mare

Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereul vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a participat sâmbătă, 16 aprilie, la întâlnirea celor peste 400 de tineri din Asociaţia Tinerilor Ortodocşi din Protopopiatul Baia Mare (ATOPBM), din Parohia Dumbrăviţa, unde...