Episcopul Sălajului, prezent la hramul Mănăstirii Bic

de | aug. 29, 2019 | Actualitatea religioasă, Episcopia Sălajului

Mănăstirea sălăjeană Bic și-a prăznuit joi, 29 august 2019, ocrotitorul, pe Sfântul Ioan Botezătorul. Această sărbătoare a încheiat hramurile de vară ale mănăstirilor din Episcopia Sălajului. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Petroniu, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care:  preotul Mihai Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului, arhim. Mina Pletosu, exarhul mănăstirilor din Episcopia Sălajului și preotul Dan Haiduc, protopopul Șimleului Silvaniei.

Și în acest an credincioșii s-au adunat în număr mare la mănăstire încă din ajunul sărbătorii, când au participat la slujba de priveghere, săvârșită pe altarul de vară. În semn de evlavie față de sfântul ocrotitor al așezământului monahal, pelerinii au înnoptat sub cerul liber, în dorința de a fi prezenți și la Sfânta Liturghie din ziua praznicului. La finalul slujbei, maica stareță, stavrofora Marina Lupou, a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și i-a dăruit o cruce.

Situată la trei kilometri de orașul Șimleu Silvaniei, Mănăstirea Bic a fost înființată în anul 1994, inițial funcționând în vechea școală a satului Bic. În anul 1997 a fost adusă în incinta actuală a mănăstirii o biserică de lemn, din localitatea Stâna, datând din anul 1720. Lucrările la biserica nouă de zid a așezământului monahal au demarat în anul 1996, sub coordonarea maicii starețe Marina Lupou și prin osârdia viețuitoarelor mănăstirii. În anul 2017, lăcașul de cult cu hramul „Sfânta Treime” a fost sfințit de Preasfințitul Părinte Petroniu și de Înaltpreasfințitul Părinte Athenagoras, Mitropolitul Grec Ortodox al Mexicului. De asemenea, a fost amenajat un muzeu la subsolul lăcașului de cult și au fost ridicate un corp de chilii, pe trei nivele și alte clădiri anexe.

Mănăstirea de la Bic a dezvoltat și programe de asistență socială, atât pentru copii, cât și pentru persoanele vârstnice. Aici funcționează Școala Confesională pentru clasele I-IV „Sfântul Pantelimon”, unde învață și sunt cazați 18 copii proveniți din diferite familii cu probleme sociale de pe cuprinsul județului Sălaj. Din anul 1999 a fost amenajat și un cămin pentru persoane vârstnice, care din 2008 funcționează într-o clădire nouă, unde sunt îngrijite 27 de persoane.

Ultimele articole

Fericiți cei care credeți în sufletul vostru

Fericiți cei care credeți în sufletul vostru

Fericiți sunteți cei care credeți în sufletul vostru, cei care nu vi-l luați în deșert, cei care vă îngrijiți de el și cei care îi dați hrana care-i trebuie, pentru ca și el să vă ducă de mână în Împărăția cea fără de sfârșit și luminoasă a lui...

Ion Creangă – o viață „de poveste”

Ion Creangă – o viață „de poveste”

Cel despre care vă propun să vorbim astăzi este unul dintre cei mai mari scriitori români. Născut în anul 1837 la Humulești și trecut la Domnul la 31 decembrie 1889 la Iași, dânsul a lăsat culturii române o valoroasă moștenire constând din basme, povești nemuritoare,...

3 martie – Sfinții Mucenici: Eutropiu, Cleonic și Vasilisc

3 martie – Sfinții Mucenici: Eutropiu, Cleonic și Vasilisc

După sfârșitul mucenicesc al Sfântului și Marelui Mucenic Teodor Tiron, în februarie, anul 304, Eutropiu și Cleonic, doi prieteni ai mucenicului și Vasilisc, nepotul său, au rămas în continuare în temnița din Amasia (Pont). Între timp, în locul guvernatorului Puplie a...

Sfântul Sinod: Primele decizii din 2021 | Comunicat de presă

Sfântul Sinod: Primele decizii din 2021 | Comunicat de presă

În ziua de 25 februarie 2021, în Palatul Patriarhiei din Bucureşti, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Sinod l-a ales prin vot secret pe Preacuviosul Părinte...

Zi de bilanț în Episcopia Sălajului

Zi de bilanț în Episcopia Sălajului

Duminică, 21 februarie 2021, în sala de ședințe de la demisolul Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului” din Zalău s-au desfășurat lucrările ședinței Consiliului Eparhial și ale Adunării Eparhiale din Episcopia Sălajului. Cu acest prilej, ziua a debutat cu Sfânta...