Episcopul Sălajului, prezent la hramul parohiei „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Șimleu Silvaniei

de | nov. 21, 2019

Joi, 21 noiembrie 2019, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor parohiei „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Șimleu Silvaniei, cu prilejul hramului lăcașului de cult. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-a numărat și părintele Dan Haiduc, protopopul Șimleului Silvaniei. La final, preotul paroh Vasile Boșca a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență.

Sub coordonarea preotului Vasile Boșca, parohia desfășoară o bogată activitate social-filantropică. În anul 2015, în imediata vecinătate a lăcașului de cult, a fost inaugurat Centrul social „Filantropia”, construit prin accesarea fondurilor europene, care asigură asistență pentru aproximativ 70 de persoane, copii și tineri, cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani. Este vorba despre activități de învățare, consiliere educațională, recreere, socializare și odihnă, dar și servicii de consiliere socială și psihologică pentru copil și familie.

În vederea asigurării hranei pentru beneficiarii acestui Centru, cantina socială a parohiei, cu o capacitate de 100 de locuri, a fost modernizată prin aceeași linie de finanțare. În prezent, 65 persoane servesc aici masa.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Episcopia Sălajului
Prezență Arhierească în Parohia Bobota

Prezență Arhierească în Parohia Bobota

Duminică, 5 februarie 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Bobota, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care a făcut...

Zi de bilanț în Episcopia Sălajului

Zi de bilanț în Episcopia Sălajului

Duminică, 29 ianuarie 2023, la Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău s-au desfășurat lucrările ședințelor Consiliului Eparhial și Adunării Eparhiale din Episcopia Sălajului. Cu acest prilej, ziua a debutat cu Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte...