Episcopul Sălajului, prezent la hramul parohiei „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Șimleu Silvaniei

de | nov. 21, 2019

Joi, 21 noiembrie 2019, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor parohiei „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Șimleu Silvaniei, cu prilejul hramului lăcașului de cult. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-a numărat și părintele Dan Haiduc, protopopul Șimleului Silvaniei. La final, preotul paroh Vasile Boșca a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență.

Sub coordonarea preotului Vasile Boșca, parohia desfășoară o bogată activitate social-filantropică. În anul 2015, în imediata vecinătate a lăcașului de cult, a fost inaugurat Centrul social „Filantropia”, construit prin accesarea fondurilor europene, care asigură asistență pentru aproximativ 70 de persoane, copii și tineri, cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani. Este vorba despre activități de învățare, consiliere educațională, recreere, socializare și odihnă, dar și servicii de consiliere socială și psihologică pentru copil și familie.

În vederea asigurării hranei pentru beneficiarii acestui Centru, cantina socială a parohiei, cu o capacitate de 100 de locuri, a fost modernizată prin aceeași linie de finanțare. În prezent, 65 persoane servesc aici masa.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Episcopia Sălajului
Praznicul Nașterii Domnului la Catedrala Episcopală din Zalău

Praznicul Nașterii Domnului la Catedrala Episcopală din Zalău

În ziua praznicului nașterii după trup a Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, împreună cu părinții slujitori ai catedralei. În cadrul Dumnezeieștii Liturghii,...