În pericopa dată, apostolul Pavel îl sfătuiește, în primul rând, pe episcopul Tit al Cretei, cu privire la modul în care trebuie să se poarte față de cei apostați, finalizându-și epistola cu succinte îndemnuri finale. Scopul principal în această privință este tocmai evitarea pe cât se poate a certurilor și a dezbinărilor. Din postura de responsabil cu creșterea duhovnicească a Bisericii din Creta, Tit este învățat să adopte un comportament ziditor față de falșii învățători și doctrina lor, tocmai pentru a nu da prilej de sminteală (3, 9-11). Sfântul Teodoret al Cirului ne spune că cei vizați sunt iudeii care aduceau tot felul de discuții nefolositoare printre creștini, față de aceștia, Tit episcopul și ceilalți membri ai Bisericii, trebuie să se îndepărteze, după ce în prealabil au încercat să le explice învățătura sănătoasă.
Reglementările disciplinare bisericești din Matei 18, 15-17 sunt reluate și aici, în primul rând trebuie vorbit în particular cu omul eretic în nădejdea convertirii lui, apoi cu alți câțiva membri ai Bisericii care să-l mustre, iar în final adus în fața întregii comunități spre a-și mărturisi încredințările. Dacă și după acest proces se încăpățânează să rămână în erezie, trebuie exclus din Biserică cu orice preț. Din păcate nu se prea respectă porunca apostolului Pavel.
