Episcopul Vasile Someșanul, pomenit la șase luni de la trecerea la Domnul

de | apr. 3, 2022

În duminica a 4-a din Postul Mare (a Sfântului Ioan Scărarul), 3 aprilie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, a fost prezent la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie și Slujba Parastasului cu prilejul împlinirii a șase luni de la trecerea în veșnicie a vrednicului de pomenire Episcop Vasile Someșanul.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit cuvântul de învățătură, vorbindu-le celor prezenți despre grija pe care părinții trebuie să o poarte pentru sănătatea sufletească și trupească a copiilor.

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei s-a rugat pentru cei bolnavi, pentru pacea lumii și pentru încetarea conflictelor din Ucraina.

În cadrul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Clujului l-a hirotonit întru preot pe diaconul Bogdan Gabor, ce urmează a sluji în Parohia Finișel, Protopopiatul Cluj I.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Stanciu.

La finalul slujbei, Părintele Mitropolit Andrei a oferit Prof. Dr. Patriciu Achimaș Cadariu „Crucea transilvană” – cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, iar Dr. Cătălin Vlad, managerul Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca, Ordinul „Episcop Nicolae Ivan”. Cei doi au fost gratulați pentru pentru activitatea în plan medical și pentru sprijinul acordat Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” al Arhiepiscopiei Clujului, ctitorie a Preasfințitului Vasile Someșanul.

Credincioșii prezenți au participat apoi la slujba Parastasului oficiată la 6 luni de la trecerea în veșnicie a vrednicului de pomenire Episcop Vasile Flueraș.

Arhim. Dumitru Cobzaru, Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului 

Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, alături de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul și de soborul de slujitori, în prezența autorităților locale, militare și civile. Printre cei prezenți s-a numărat și dl Vasile Dîncu, Ministrul Apărării Naționale.

De asemenea, ierarhii și soborul slujitorilor au coborât în cripta de la demisolul catedralei, la mormântul Episcopului Vasile Someșanul, unde au oficiat un Trisaghion.

 

Scurtă biografie

Preasfinţitul Părinte Vasile s-a născut în data de 30 decembrie 1948, în Cluj-Napoca. Din vara anului 1998, în urma propunerii Mitropolitului Bartolomeu, a fost numit Episcop-vicar al Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului şi hirotonit întru arhiereu în 15 august 1998, la Mănăstirea Nicula, de către un sobor de ierarhi în frunte cu Patriarhul Teoctist Arăpașu.

Ca ierarh a sfințit și resfințit numeroase biserici și mănăstiri. De asemenea, a desfășurat o bogată activitate social-misionară, fiind decorat de președintele României, în februarie 2004, cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor. Printre cele mai importante proiecte ale Preasfinției Sale se numără Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca, inițiat în anul 2009.

În luna septembrie 2014, a suferit un accident vascular cerebral. La finalul anului 2019, se retrage din activitatea administrativă, continuându-și pe mai departe activitatea pastorală și duhovnicească. După o lungă suferință, a trecut la Domnul vineri, 8 octombrie 2021, fiind înmormântat în cripta ierarhilor, aflată la demisolul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, unde își doarme somnul de veci alături de Episcopul Nicolae Ivan, Arhiepiscopul Teofil Herineanu și Mitropolitul Bartolomeu Anania.

Mai multe fotografii AICI

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA