Episcopul-vicar Benedict a oficiat Denia Canonului cel Mare în Parohia „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Mănăștur

de | mart. 29, 2023

În săptămâna a cincea din Postul Paştilor, miercuri seara, 29 martie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a săvârșit Denia Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, alături de un sobor de clerici, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur.

La finalul deniei, Părintele Episcop-vicar Benedict le-a adresat numeroșilor credincioși prezenți un scurt cuvânt de învățătură pe tema „Creație și răscumpărător” și le-a vorbit despre importanța și rolul Canonului cel Mare în pregătirea pentru Marele Praznic al Învierii Domnului Iisus Hristos.

 „Canonul cel Mare ne arată că suntem judecați cu o judecată blândă, de vreme ce Judecătorul este și Cel care ne-a făcut și Cel care S-a răstignit pentru noi. În consecință, să ne descoperim așa cum suntem în fața Celui ce ne iubește”, a spus ierarhul.

Canonul Pocăinței

Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul se citește în prima săptămână din Postul Paștilor, în patru părți, în zilele de luni, marți, miercuri și joi, în cadrul Pavecerniței Mari. De asemenea, în miercurea din săptămâna a cincea din Postul Mare, se citește integral, în cadrul slujbei numite „Denia Canonului cel Mare”.

Deniile, slujbe specifice Postului Mare, sunt utrenii care se săvârşesc în seara zilei precedente. Astfel, Denia Canonului cel Mare este utrenia zilei de joi, oficiată miercuri seara.

Din punct de vedere al structurii, Canonul cel Mare – scris de Sfântul Andrei Criteanul († circa 740 d.Hr.) –  este cel mai extins imn liturgic din cultul ortodox, alcătuit din nouă cântări, acestea sunt compuse la rândul lor din stihiri scurte de pocăință, 250 la număr, ritmate de invocația „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă”, cerere care amintește de rugăciunea vameșului din prima duminica a perioadei Triodului.

Conform Sfinților Părinți, scopul acestui canon este să ne readucă aminte de starea noastră de păcătoșenie, de necesitatea chemării numelui lui Iisus Hristos în inima noastră și de importanța pe care o are pocăința în viața noastră.

Scurt istoric

Biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, cunoscută sub numele de „Catedrala din Mănăștur”, s-a zidit între anii 1990-2018, fiind închinată Eroilor Revoluției din decembrie 1989. Lăcașul de cult a fost târnosit la data de 20 ianuarie 2019, de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. În prezent, biserica – de dimensiuni impresionante – se află în proces de pictare, în tehnica frescă.

Comunitatea parohială este păstorită de părintele paroh Dan Cismaș, împreună cu părinții coslujitori Vasile Bancoș, Nicolae Maja și Radu Onac, avându-l alături pe diaconul Adrian Hodoroga. De asemenea, în cadrul parohiei slujește și preotul pensionar Vasile Raus, ctitorul bisericii.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mitropolitul Andrei împlinește 75 de ani | Aniversare

Mitropolitul Andrei împlinește 75 de ani | Aniversare

Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, împlinește astăzi, 24 ianuarie 2024, vârsta de 75 de ani. Ierarhul își sărbătorește ziua de naștere prin rugăciune și mulțumire adusă...