Episcopul-vicar Benedict a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la Catedrala Moților din Huedin

de | apr. 9, 2021 | Actualitatea religioasă

Vineri, 9 aprilie 2021, începând cu ora 16:00, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, numită și a Sfântului Grigorie Dialogul, la Catedrala Moților din Huedin.

Alături de Preasfinția Sa au slujit: protopopul de Huedin, preotul Dan Ionuț Lupuțan (Parohia Huedin III), secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul Ioan Morcan (Parohia Huedin I), preotul Tudor Petrovici (Parohia Huedin II) și preotul pensionar Ioan Sabău.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, vorbindu-le despre rolul și importanța postului în „amorțirea patimilor”, precum și despre însemnătatea și folosul Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite în viața fiecărui creștin.

 

Pe urmă, ierarhul a oficiat slujba sfeștaniei la apartamentul Parohiei Huedin III, situat în cadrul complexului Protopopiatului Huedin. În ultima perioadă, locuința a beneficiat de ample lucrări de renovare și înfrumusețare.

Scurt istoric

Biserica cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Înălțarea Domnului”, supranumită și „Catedrala Moților” din Huedin, a fost edificată între anii 1931-1934, în stil neobizantin, fiind ctitorită de protopopul martir Aurel Munteanu.

A fost sfințită la data de 14 octombrie 1934, în ziua pomenirii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, de vrednicii de amintire Episcopul Nicolae Ivan al Clujului și Episcopul Ioan Stroia al Armatei de la Alba Iulia.

În prezent, în cadrul lăcașului de cult își desfășoară activitatea două parohii: Parohia Huedin I, avându-l ca paroh pe preotul Ioan Morcan, și Parohia Huedin III, avându-l ca paroh pe preotul Dan Ionuț Lupuțan, care este și protoiereul Protopopiatului Ortodox Huedin.

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

10 iunie – Sfântul Timotei Episcopul Prusei

10 iunie – Sfântul Timotei Episcopul Prusei

A fost chiriarh în orașul Prusia (azi Brussa, Turcia). Pentru activitatea sa pastorală și misionară deosebită Dumnezeu l-a învrednicit, încă din viață, cu darul facerii de minuni. Urcat pe tron în anul 361, împăratul Iulian Apostatul (361 – 363) a declanșat o...

Resfințirea bisericii din localitatea Dumuslău, Episcopia Sălajului

Resfințirea bisericii din localitatea Dumuslău, Episcopia Sălajului

Duminică, 14 iunie 2015, în Duminica închinată sfinților români, cunoscuți și necunoscuți, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor micii comunități din localitatea Dumuslău, filie a Parohiei Doh. Prilejul vizitei Preasfinției Sale a fost...

Spectacol folcloric, la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca

Spectacol folcloric, la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca

Elevii Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca au marcat sfârșitul anului școlar și începerea vacanței de vară prin joc și voie bună. Împreună cu profesoarele Ioana Mureșan și Marcela Iuga au organizat spectacolul „Glasul Folclorului în luna dorului”....

Ședinţă administrativă lunară la protopopiatul Jibou

Ședinţă administrativă lunară la protopopiatul Jibou

Preoții din cadrul protopopiatului Jibou au participat miercuri, 10 iunie 2015,  la ședința administrativă lunară. Lucrările au debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii în biserica „Sfântul Proroc Daniel” şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Jibou, de un sobor de...

Ședința preoților din Protopopiatul Beclean

Ședința preoților din Protopopiatul Beclean

Joi, 11 iunie 2015, la sediul Protopopiatului Ortodox din orașul Beclean a avut loc ședința lunară a preoților. La aceasta a luat parte Florin Dobocan, revizor contabil al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care le-a transmis preoților câteva aspecte...