Episcopul-vicar Benedict a participat la Parastasul de 6 luni pentru Episcopul Gurie Georgiu

de | apr. 16, 2022

În Sâmbăta lui Lazăr, 16 aprilie 2022, la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a participat la slujba Parastasului de șase luni pentru Preasfinţitul Părinte Gurie Georgiu, întâiul Episcop al Devei și Hunedoarei.

Slujba Parastasului a fost precedată de Sfânta Liturghie săvârşită de un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi. În soborul arhiereilor s-au aflat Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Corala preoțească „Sacerdotes”, dirijată de Preotul Daniel Balea.

Slujba Parastasului a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, împreună cu ierarhii liturghisitori, cărora s-au alăturat Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, și Preasfințitul Părinte Daniil Densușeanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei.

Cu acest prilej, a fost sfințită piatra funerară așezată pe mormântul Părintelui Episcop Gurie Georgiu. La slujbă au fost prezenţi consilieri eparhiali, protopopi, preoţi din eparhia hunedoreană, monahi şi monahii din aşezămintele monahale ale eparhiei, oficialităţi centrale, judeţene și locale, membrii familiei Părintelui Episcop Gurie, precum şi numeroşi credincioşi veniţi să se roage pentru odihna veşnică a ierarhului.

 

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim a rostit un cuvânt în care a evocat câteva momente din viața Preasfințitului Părinte Gurie – ctitorul eparhiei hunedorene.

De asemenea, Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a vorbit despre bucuria pe care părintele său duhovnicesc – Episcopul Gurie Georgiu – o aducea în sufletele întristate cu atâta dragoste și dăruire. În încheierea cuvântului, Preasfinția Sa a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Laurențiu, ierarhilor împreună slujitori și tuturor celor prezenți.

Ierarhii veniți la Deva să se roage pentru odihna sufletului Părintelui Episcop Gurie au vizitat apoi sala „Episcop Gurie Georgiu” amenajată în incinta Centrului Eparhial al Episcopiei Devei și Hunedoarei.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Cătălin Ungureanu / Ziarul Lumina

Foto credit: Episcopia Devei și Hunedoarei

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Procesiunea de Rusalii de la Cluj, condusă de doi ierarhi

Procesiunea de Rusalii de la Cluj, condusă de doi ierarhi

Peste 1000 de clujeni au participat duminică, 19 iunie 2016, de praznicul Pogorârii Sfântului Duh, la procesiunea de Rusalii organizată de Arhiepiscopia Clujului pentru cel de-al șaselea an consecutiv. Căldura de-a afară nu i-a ținut în case pe credincioșii care au...

Hramul celei mai vechi biserici ortodoxe din Cluj-Napoca

Hramul celei mai vechi biserici ortodoxe din Cluj-Napoca

De praznicul Sfintei Treimi, cea mai veche parohie ortodoxă din Cluj-Napoca își serbează hramul. Biserica-monument istoric situată pe strada Bisericii Ortodoxe nr. 10 va marca sărbătoarea prin prezența luni, 20 iunie, la Sfânta Liturghie a părintelui Stelian Tofană de...

Evenimente religioase și culturale de zilele municipiului Baia Mare

Evenimente religioase și culturale de zilele municipiului Baia Mare

Municipiul Baia Mare va sărbători de Rusalii zilele culturale ale orașului prin evenimente religioase, culturale și educative. În ziua de Rusalii credincioșii și preoții din Episcopia Maramureșului vor participa la o procesiune pe străzile orașului, iar a doua zi de...

Procesiunea de Rusalii la Cluj-Napoca

Procesiunea de Rusalii la Cluj-Napoca

Pentru al şaselea an consecutiv, clujenii sunt invitaţi să participe duminică, 19 iunie 2016, la Procesiunea de Rusalii organizată în centrul municipiului Cluj-Napoca, din iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei. Evenimentul continuă o...