Episcopul-vicar Benedict a resfințit biserica din Parohia Țagu

de | aug. 22, 2021

În Duminica a 9-a după Rusalii, 22 august 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității din localitatea Țagu, județul Bistrița-Năsăud.

De la ora 8:30, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat slujba de resfințire a lăcașului de cult, cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, care, în ultima perioadă, a trecut printr-un amplu proces de renovare și înfrumusețare.

În continuare, la Altarul de vară din curtea bisericii, Episcopul-vicar Benedict a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: protopopul de Beclean, preotul Cristian Dragoș, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Daniel Dascălu și alți preoți invitați.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a tâlcuit pericopa evanghelică care ne prezintă Umblarea pe mare a Mântuitorului şi Potolirea furtunii.

Pentru întreaga activitate desfășurată în parohie, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu, pe parohul Daniel Dascălu. Primarului comunei Budești, Vasile Codrea, i-a acordat Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni, epitropului parohiei, Ioan Gliga, i-a oferit Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”, iar credinciosului Ovidiu Roman i-a acordat Ordinul „Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni”. De asemenea, diplome de aleasă cinstire le-a acordat celor care și-au oferit sprijinul în reabilitarea bisericii din sat.

Scurt istoric

Istoria localității este legată de nobilul Gavril din Ţagu Mare, luptător pentru drepturile credincioşilor ortodocşi din Transilvania. Pentru acest fapt a fost închis între anii 1701-1706, la Sibiu.

Prima biserică menţionată documentar în Ţagu a fost una din lemn, datată ca fiind din anul 1680.

Actuala biserică, cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, a fost construită între anii 1972-1979, fiind sfințită la data de 28 septembrie 1980, de vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu. În ultimii ani, lăcașul de cult a trecut printr-un amplu proces de renovare și înfrumusețare.

Din luna mai 2015, Parohia Țagu este păstorită de preotul paroh Daniel Dascălu.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

„Catedrala Moților’’ din Huedin, în sărbătoare

„Catedrala Moților’’ din Huedin, în sărbătoare

Biserica Ortodoxă unde funcționează Parohiile Huedin I și III, păstorite de preoții Morcan Ioan și Lupuțan Dan, și-a sărbătorit marți 6 decembrie 2016 ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Ierarh Nicolae. Sărbătoarea hramului a început duminică 4 decembrie când la Sfanta...

Târgul de decoarțiuni de Crăciun, în scop caritabil

Târgul de decoarțiuni de Crăciun, în scop caritabil

Târgul de decoarțiuni de Crăciun realizat de copiii Parohiei „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca a avut și în acest an caracter caritabil. Credincioșii parohiei au putut admira astăzi, 11 decembrie 2016, creațiile micilor creștini, iar cei care le-au achiziționat au...