Episcopul-vicar Benedict a sfințit noul clopot al bisericii din Valea Ungurașului

de | sept. 11, 2022

În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, 11 septembrie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul micii comunități din Valea Ungurașului, județul Cluj, și a sfințit noul clopot al bisericii din localitate.

De la ora 16:00, în biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, Părintele Episcop-vicar Benedict Bistrițeanul, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat slujba de sfințire a noului clopot.

Din sobor au făcut parte protopopul de Gherla – preotul Iulian Paul Isip, secretarul de cabinet al ierarhului – arhidiaconul Sergiu Iustin Pop, preotul paroh Adrian Grigoreanu, precum și alți preoți invitați.

Noul clopot, în valoare de 50.000 lei, și instalația de automatizare a clopotelor, în valoare de 15.000 lei, au fost achiziționate cu sprijinul fiilor satului: ex-deputatul Ioan Oltean, Marian Oltean și Lucian Moldovan.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit iconom savrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, pe parohul Adrian Grigoreanu. Domnul ex-deputat Ioan Oltean a fost distins cu „Gramata Mitropolitană, însoțită de Sfânta Scriptură, cartea de căpătâi a creștinului”, domnul Marian Oltean a primit Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni, iar domnului Lucian Moldovan a primit Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni.

Scurt istoric

Biserica „Sfinții Arhangheli Mihai și Gavriil” din Valea Ungurașului a fost edificată între anii 1914-1916, fiind filie a Parohiei Ceaba.

La data de 24 august 2014, Mitropolitul Andrei al Clujului a oficiat Sfânta Liturghie în biserica din sat și a sfințit un monument închinat eroilor locali care au luptat în cele două războaie mondiale.

De-a lungul timpului, lăcașul de cult a fost renovat de mai multe ori. Începând cu anul 2016, părintele paroh împreună cu credincioşii parohiei, dar şi cu susţinerea financiară a autorităţilor locale şi centrale, au demarat lucrări ample de renovare şi înfrumusețare, iar la data de 5 octombrie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a resfințit biserica.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

PS Iustin Sigheteanul a târnosit biserica din Asuaju de Jos

PS Iustin Sigheteanul a târnosit biserica din Asuaju de Jos

Duminică, 15 mai 2016, cu începere de la ora 9,00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat slujba de târnosire a bisericii din Asuaju du Jos, Protopopiatul Chioar, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte pr. Nicolae Petruş,...

Târnosirea Bisericii din Tranișu

Târnosirea Bisericii din Tranișu

Biserica parohiei Tranișu din protopopiatul Huedin a fost târnosită în Duminica Mironosițelor de Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului. Slujba de sfințire a noului locaș de rugăciune a fost oficiată înaintea Sfintei Liturghii, în prezența a...

Pomenirea eroilor neamului în satul Panticeu

Pomenirea eroilor neamului în satul Panticeu

Mitropolitul Clujului a vizitat sâmbătă, 14 mai 2016 comunitatea ortodoxă din satul Panticeu, aflat în apropierea orașului Dej. Ierarhul a resfințit de la ora 12:30, monumentul eroilor, amplasat în centrul satului, ce datează din 1950 și care a fost reabilitat în...

Sfinţitrea casei sociale din Valea Vinului

Sfinţitrea casei sociale din Valea Vinului

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat sâmbătă, 14 mai 2016, de la ora 12:00, slujba de binecuvantare a Casei sociale multifuncţionale „Sfântul Ioan Botezătorul” a Parohiei din Valea Vinului, Protopopiatul Satu Mare, în prezenţa mai multor credincioşi. Un...