Episcopul-vicar Benedict a slujit în satul natal, Sartăș, în a doua zi de Bobotează

de | ian. 7, 2022

La sărbătoarea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, în a doua zi după Bobotează, vineri, 7 ianuarie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din satul natal, Sartăș, Protopopiatul Câmpeni, Arhiepiscopia Alba Iuliei.

Cu acest prilej, în biserica parohială, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de clerici din Arhiepiscopia Clujului și Alba Iuliei. Din sobor au făcut parte secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, starețul Mănăstirii Pantocrator din Beclean, protosinghelul Luca Gheberta, directorul Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca, preotul paroh Ioan Vesa, tatăl ierarhului, și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a explicat că nu trebuie să căutăm lauda oamenilor în acțiunile noastre, ci mărturia pe care o aduce Domnul.

„Privind la Sfântul Ioan Botezătorul, suntem chemați să căutăm mai mult mărturia Domnului în ceea ce facem noi, adică confirmarea Lui în ceea ce facem noi și mai puțin în ceea ce ne spun oamenii. Direcția pe care ne conduce exemplul Sfântului Ioan Botezătorul este a investi mai mult în lucrarea lăuntrică, în această confirmare pe care ne-o aduce Dumnezeu”, a spus Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Clujului.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul vocal al Parohiei „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Câmpeni Vale.

La finalul Liturghiei, conform tradiției locului, ierarhul a oficiat slujba de sfințire a apei, apoi preotul paroh Ioan Vesa a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență, împreună-slujire și binecuvântare.

La rându-i, PS Benedict și-a exprimat bucuria slujirii în localitatea natală și l-a felicitat pe preotul Ioan Vesa, cu prilejul zilei onomastice, precum și pe toți cei care poartă numele Sfântul Ioan Botezătorul.

 

Scurt istoric

Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Sartăș a fost construită începând cu anul 1992, fiind pictată în tehnica frescă, sub coordonarea preotului paroh Ioan Vesa, tatăl Episcopului Benedict, care păstorește Parohia Sartăș și Filia Brăzești din anul 1983 până în prezent.

Lăcașul de cult a fost sfințit în anul 2005, de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, pe atunci Arhiepiscop al Alba Iuliei.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Mănăstirii Telcișor-Buscatu, județul Bistrița-Năsăud

Hramul Mănăstirii Telcișor-Buscatu, județul Bistrița-Năsăud

În Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinților Români), 7 iulie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a liturghisit la Mănăstirea Telcișor-Buscatu, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul...