Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a binecuvântat lucrările efectuate la biserica și casa parohială din Cornești

de | nov. 14, 2020

Sâmbătă, 14 noiembrie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Filia Cornești, județul Cluj, prilej cu care a binecuvântat lucrările efectuate în ultima perioadă la biserica și casa parohială din localitate.

De la ora 9:30, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a binecuvântat lucrările efectuate în ultima perioadă la biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Cornești, filie a Parohiei Tiocu de Jos, Protopopiatul Gherla.

Apoi, în pridvorul lăcașului de cult, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Gherla, preotul Paul Iulian Isip, protopopul de Dej, preotul Ioan Buftea, secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Sorin Botiș, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Episcopul-vicar Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a evidențiat faptul că „omul bun este numai lumină”.

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul de cântăreți al Parohiei „Sfântul Ierarh Nectarie” din Dej.

Pentru întreaga activitate desfășurată în parohie și filie, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Benedict Bistrițeanul l-a ridicat la rangul de iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu, pe parohul Sorin Botiș. Primarul comunei Cornești, Cornel Vasile Chifor, a fost distins cu Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni, domnul ing. Leonard Marcu a primit Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”, Fundația Transilvania Leaders – Ordinul „Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni”, iar doamna Dochița Botiș a primit „Gramata Mitropolitană însoțită de Sfânta Scriptură, cartea de căpătâi a creștinului”. De asemenea, alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.

Slujba a fost oficiată în prezența credincioșilor, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă.

După oficierea Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a oficiat slujba sfeștaniei la casă parohială, achiziționată în anul 2017, care, în ultimii trei ani, a beneficiat de ample lucrări de renovare și înfrumusețare, după cum a declarat preotul paroh Sorin Botiș.

Mai multe fotografii AICI 

Auror: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mitropolitul Clujului, în parohia clujeană Ceanu Mic

Mitropolitul Clujului, în parohia clujeană Ceanu Mic

În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, 11 februarie 2018, creștinii ortodocși din parohia clujeană Ceanu Mic, Protopopiatul Turda, au primit vizita Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului. În sobor de aproape 10 preoți și diaconi,...

Premieră absolută la Cluj – Ziditori ai Marii Uniri

Premieră absolută la Cluj – Ziditori ai Marii Uniri

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului prin Protopopiatul Cluj 1 și Compania de teatru „Civic Art”, București, invită iubitorii de teatru marți 20 februarie 2018, la casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, la premiera absolută a unui spectacol dedicate...

Spectacol de Dragobete  „Ţi-am ţesut din dor cămeşă…”

Spectacol de Dragobete „Ţi-am ţesut din dor cămeşă…”

Ceata „Sfântul Ioan Valahul” a Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români din Cluj Napoca (A.S.C.O.R. Cluj) vă invită sâmbătă, 24 februarie 2018, de Dragobete, la spectacolul intitulat „Ţi-am ţesut din dor cămeşă…”. În cadrul evenimentului vor putea fi urmărite...