Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a resfințit Biserica din Agrieș

de | mai 30, 2021

În Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei), 30 mai 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității parohiale din Agrieș, județul Bistrița-Năsăud.

La intrarea în sat, conform tradiției, ierarhul a fost întâmpinat cu o caleașcă și de călăreți îmbrăcați în costume tradiționale, specifice Văii Țibleșului, care l-au însoțit până în fața bisericii parohiale.

De la ora 8:30, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat slujba de resfințire a lăcașului de cult, cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, care, în ultima perioadă, a trecut printr-un amplu proces de reabilitare.

În continuare, la Altarul de vară din curtea bisericii, Episcopul-vicar a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, pr. prof. Liviu Vidican-Manci, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, duhovnicul Mănăstirii Dobric, protosinghelul Siluan Farcaș, preotul paroh Mitruț-Ionuț Pop-Ursu și alți preoți invitați.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a explicat că asemenea femeii samarinence, fiecare dintre noi este provocat de Dumnezeu la un dialog sincer, care să ne pună pe drumul cel drept.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul vocal Synavlia, compus din studenți de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. La momentul chinonicului, tinerii parohiei au interpretat câteva cântece religioase.

Pentru întreaga activitate desfășurată în parohie, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit sachelar, cu dreptul de a purta brâul albastru, pe parohul Ionuț Mitruț Pop-Ursu. De asemenea, diplome de aleasă cinstire le-a acordat membrilor Consiliului Parohial și celor care și-au oferit sprijinul în reabilitarea bisericii din sat.

La finalul slujbei, părintele paroh, în numele credincioșilor, a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, oferindu-i un omofor și un epitrahil, realizate de credincioasele parohiei.

La Sfânta Liturghie, alături de autoritățile locale și județene, au luat parte credincioșii parohiei, fii ai satului, dar și săteni din localitățile învecinate, majoritatea îmbrăcați în portul tradițional.

Scurt istoric

Biserica din Agrieș, cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, datează din anul 1906. Pictura a fost realizată în tehnica fresco, de pictorul Aurel Pădurean, din Galați, alături de Ștefan Cocean. În ultimul an, lăcașul de cult a trecut printr-un amplu proces de renovare și înfrumusețare.

În prezent, comunitatea este păstorită de preotul Ionuț Pop-Ursu, instalat la data de 1 ianuarie 2020, după pensionarea preotului Timoftei Găurean.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA