Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a slujit în Parohia sălăjeană Crasna

de | nov. 29, 2020 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 30-a după Rusalii, 29 noiembrie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Crasna, Protopopiatul Șimleu Silvaniei, Episcopia Sălajului.

Cu acest prilej, de la ora 10:00, în biserica parohială cu hramul „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul”, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor restrâns de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: protopopul Șimleului Silvaniei, preotul Dan Haiduc, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului, arhidiaconul Ionică Torcoș, secretarul de cabinet al Episcopului-vicar, diaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Sorin-Florin Șandor, și preotul Petru Mircea Pop, de la capela Spitalului Orășenesc Șimleul Silvaniei.

După citirea pericopei evanghelice, pornind de la pilda dregătorului bogat, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătută, vorbind pe tema „Mântuirea, vulnerabilitatea omului și încrederea în Dumnezeu”. Ierahul i-a îndemnat pe credincioși să-L caute pe Dumnezeu și să-I ceară ajutorul în problemele cu care se confruntă, arătând că El este averea cea mai de preț.

„Mântuirea este darul lui Dumnezeu pentru cei care-L caută și-I cer ajutorul”.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a oficiat slujba Parastasului de 40 de zile pentru preotul Gheorghe Vasile Pop, care a slujit în Parohia Lădăuți, din Episcopia Covasnei și Harghitei, fiind originar din Crasna, unde a fost și înmormântat.

Slujba a fost oficiată în prezența credincioșilor, cu respectarea îndrumărilor bisericești și măsurilor igienico-sanitare impuse de autorităţi în perioada stării de alertă.

Biserica parohiei salajene Crasna, cu hramul „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul”, ce aparține de Protopopiatul Șimleu Silvaniei, a fost construită între anii 1936-1938, fiind restaurată în ultimii ani.

Parohia Crasna, păstorită de preotul Sorin Șandor, desfășoară o bogată activitate social-filantropică, concretizată prin ajutorarea bătrânilor și a bolnavilor de aici, a celor care se află la Căminul de bătrâni, unde s-a amenajat şi o capelă, precum și a celor de la Spitalul de boli cronice din localitate.

Mai multe fotografii AICI

Ultimele articole

Rugăciune către Maica Domnului

Rugăciune către Maica Domnului

O! Preasfântă de Dumnezeu Născătoare, ceea ce eşti mai presus decât Heruvimii şi mai cinstită decât Serafimii, Fecioară de Dumnezeu aleasă, bucuria tuturor celor necăjiţi, dă-ne mângâiere şi nouă celor ce suntem în necazuri, că afară de Tine, altă scăpare nu avem. Tu...

Clipe de bucurie duhovnicească în Parohia „Sfântul Nectarie” Dej

Clipe de bucurie duhovnicească în Parohia „Sfântul Nectarie” Dej

Sâmbătă 6 august 2022, începând cu ora 18:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a fost întâmpinat de o mulțime de credincioși în fața bisericii Sfântul Ierarh Nectarie din Dej. La rândul său, Înaltpreasfințitul a întâmpinat icoana Maicii Domnului ,,Pantanassa”, adusă...