Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a slujit în Parohia sălăjeană Crasna

de | nov. 29, 2020 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 30-a după Rusalii, 29 noiembrie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Crasna, Protopopiatul Șimleu Silvaniei, Episcopia Sălajului.

Cu acest prilej, de la ora 10:00, în biserica parohială cu hramul „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul”, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor restrâns de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: protopopul Șimleului Silvaniei, preotul Dan Haiduc, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului, arhidiaconul Ionică Torcoș, secretarul de cabinet al Episcopului-vicar, diaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Sorin-Florin Șandor, și preotul Petru Mircea Pop, de la capela Spitalului Orășenesc Șimleul Silvaniei.

După citirea pericopei evanghelice, pornind de la pilda dregătorului bogat, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătută, vorbind pe tema „Mântuirea, vulnerabilitatea omului și încrederea în Dumnezeu”. Ierahul i-a îndemnat pe credincioși să-L caute pe Dumnezeu și să-I ceară ajutorul în problemele cu care se confruntă, arătând că El este averea cea mai de preț.

„Mântuirea este darul lui Dumnezeu pentru cei care-L caută și-I cer ajutorul”.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a oficiat slujba Parastasului de 40 de zile pentru preotul Gheorghe Vasile Pop, care a slujit în Parohia Lădăuți, din Episcopia Covasnei și Harghitei, fiind originar din Crasna, unde a fost și înmormântat.

Slujba a fost oficiată în prezența credincioșilor, cu respectarea îndrumărilor bisericești și măsurilor igienico-sanitare impuse de autorităţi în perioada stării de alertă.

Biserica parohiei salajene Crasna, cu hramul „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul”, ce aparține de Protopopiatul Șimleu Silvaniei, a fost construită între anii 1936-1938, fiind restaurată în ultimii ani.

Parohia Crasna, păstorită de preotul Sorin Șandor, desfășoară o bogată activitate social-filantropică, concretizată prin ajutorarea bătrânilor și a bolnavilor de aici, a celor care se află la Căminul de bătrâni, unde s-a amenajat şi o capelă, precum și a celor de la Spitalul de boli cronice din localitate.

Mai multe fotografii AICI

Ultimele articole

Agenda ierarhilor în Duminica a 3-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 3-a după Rusalii

În Duminica a 3-a după Rusalii (Despre grijile vieții), 3 iulie 2022, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul...

Sute de pelerini la Hramul Mănăstirii Telcișor-Buscatu

Sute de pelerini la Hramul Mănăstirii Telcișor-Buscatu

În Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinților Români), 27 iunie 2022, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Dumitru Cobzaru, Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a liturghisit, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit...

Hramul de vară al Mănăstirii de la Someșul Cald

Hramul de vară al Mănăstirii de la Someșul Cald

La sărbătoarea Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele), vineri, 24 iunie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea...

Conferință preoțească semestrială în Protopopiatul Năsăud

Conferință preoțească semestrială în Protopopiatul Năsăud

În perioada 24 mai – 23 iunie 2022, în cele nouă protopopiate ale Eparhiei Clujului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-au desfășurat conferințele...