Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul, la Catedrala Moților din Huedin, distins cu medalia omagială „Protopop Martir Aurel Munteanu”

de | mai 24, 2020 | Actualitatea religioasă

Duminica a 6-a după Paști (a vindecării Orbului din naștere), 24 mai 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a liturghisit și a predicat la biserica cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Înălțarea Domnului”, supranumită și „Catedrala Moților” din Huedin.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită în fața bisericii, în prezența credincioșilor, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

În cuvântul de învățătură rostit cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Benedict a afirmat:

„Șansa noastră este Hristos, Cel Care a venit în lume să lumineze pe tot omul care stă în întuneric, dar care își dorește să vadă lumina vieții.”

În cadrul slujbei, ierarhul s-a rugat pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

La final, părintele paroh, protopopul Dan Ionuț Lupuțan, a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare. Cu acest prilej, i-a oferit medalia omagială „Protopop Martir Aurel Munteanu”, instituită de Protopopiatul Huedin cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la moartea martirică a protopopului Aurel Munteanu.

Istoricul bisericii

Biserica cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Înălțarea Domnului”, supranumită și „Catedrala Moților” din Huedin, a fost edificată între anii 1931-1934, în stil neobizantin.

A fost sfințită la data de 14 octombrie 1934, în ziua pomenirii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, de vrednicii de amintire Episcopul Nicolae Ivan al Clujului și Episcopul Ioan Stroia al Armatei de la Alba Iulia.

În prezent, lăcașul de cult este păstorit de preotul paroh Dan Ionuț Lupuțan, care este și protopop de Huedin, și preotul paroh Ioan Morcan.

Mai multe fotografii AICI  

Duminica a 6-a după Paști (a vindecării Orbului din naștere), 24 mai 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul,…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Duminică, 24 mai 2020

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Andreea Rotaru / Protopopiatul Huedin

Ultimele articole

04 noiembrie – Sfântul Cuvios Ioanichie cel Mare

04 noiembrie – Sfântul Cuvios Ioanichie cel Mare

S-a născut în timpul împăratului Leon Isaurul (717-741), în satul Maricat din Bitinia (Asia Mică). Părinții lui, Mitrichie și Anastasia, având o situație materială precară nu l-au putut da la școală. Mai târziu a fost luat în armată, unde în războiul pornit de...

Mărturie și martiriu, în Biserica primară

Mărturie și martiriu, în Biserica primară

Tema martiriului rămâne o temă importantă în dezbaterea teologică și în cea a societății contemporane. Importanța ei este dată, de două elemente: dorința de a valoriza suferința îndurată din motive religioase în diferite perioade din istoria omenirii, dar mai ales de...

Frații și tatăl lor

Frații și tatăl lor

Dintru începutul povestirii atenția pare să cadă pe cei doi fii „ai unui om”. Tatăl nu este limpede prezentat, identitatea lui va veni ca rezultat al unei observări constante și a unei analize serioase a ascultătorului/cititorului pe tot parcursul relatării. Însă...

Duminica a 4-a după Rusalii, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Duminica a 4-a după Rusalii, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

În Duminica a 4-a după Rusalii, 5 iulie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala...