Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul, prezent în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul clujean Mănăștur

de | feb. 28, 2021

În Duminica a 34-a după Rusalii (a Întoarcerii Fiului risipitor), 28 februarie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul clujean Mănăștur.

Cu acest prilej, de la ora 10:00, în biserica parohială, situată pe strada Govora, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Cluj II, preotul Alexandru Constantin Ciui, protopopul de Cluj I, preotul Dan Hognogi, care este și parohul comunității, secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, precum și alți preoți.

După citirea pericopei evanghelice, în cuvântul de învățătură rostit, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul  a tâlcuit Pilda Întoarcerii Fiului risipitor.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de cvartetul coral mixt „Synavlia”, compus din studenți de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, dirijat de Roxana Chicidea.

La finalul slujbei, cei prezenți au avut posibilitatea de a cumpăra mărțișoare confecționate de tinerii parohiei, iar o parte din fondurile strânse vor fi direcționate către un caz social, potrivit părintelui paroh Dan Hognogi.

În Parohia „Adormirea Maicii Domnului”, din cartierul clujean Mănăștur, se desfășoară frecvent activități cu tinerii. În fiecare an, parohia organizează mai multe activități cu și pentru tineri, printre acestea numărându-se: Concertul tradițional de Crăciun, Concursul Catehetic „Hristos, ajutorul meu” (organizat în colaborare cu Liceul „Eugen Pora”) și Tabăra de tineret de la Mărișel, unde tinerii au parte de un program variat care include, pe lângă programul duhovnicesc, jocuri de interior și exterior, activități sportive și ieșiri în natură.

Comunitatea parohială este păstorită de părintele paroh Dan Hognogi, care este și protoiereul Protopopiatului Cluj I, împreună cu preoții coslujitori Dorin Ielciu și Vasile Roman.

Mai multe fotografii AICI

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Așezământului pentru copii orfani de la Dorolea

Hramul Așezământului pentru copii orfani de la Dorolea

În Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată), 24 septembrie 2023, zi în care este pomenit și Sfântul Cuvios Siluan Athonitul, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului,...

Sfințirea noii case parohiale din Sânmihaiu de Câmpie

Sfințirea noii case parohiale din Sânmihaiu de Câmpie

Sâmbătă, 23 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Sânmihaiu de Câmpie, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul...

Sfințirea capelei mortuare din Brăteni

Sfințirea capelei mortuare din Brăteni

Sâmbătă, 23 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Brăteni, județul Bistrița-Năsăud. Cu acest prilej, de la ora...