Episcopul-vicar Benedict, în sobor de ierarhi, la hramul Mănăstirii Bistrița

de | nov. 20, 2023

Luni, 20 noiembrie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la Mănăstirea Bistrița, județul Vâlcea, în sobor de ierarhi, cu prilejul cinstirii Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, ocrotitorul mănăstirii, ale cărui moaște se află în cadrul așezământului monahal.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Naum, Mitropolit de Ruse (Biserica Bulgariei), Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, și Preasfințiții Părinți Lucian, Episcopul Caransebeșului, Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Galaction, Episcop al Alexandriei și Telormanului, Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei,Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, Paisie Sinaitul, Episcop-Vicar Patriarhal, Macarie de Glavinitsa, Episcop-Vicar al Mitropoliei de Ruse, Benedict Bistrițeanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, Paisie Lugojanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, înconjurați de un ales sobor de preoți și diaconi.

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, le-a adresat un cuvânt de învățătură celor care au dorit să-l cinstească în această zi în chip deosebit pe Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul. Ierarhul a amintit de cuvintele psalmistului: „Cinstită este înaintea Domnului moartea cuviosului Lui!” și a arătat că „Psalmistul vorbea de cei care s-au mutat din viața aceasta în viața cea veșnică, și s-au bucurat de o cinste deosebită, fiind așezați în ceata cuvioșilor, a celor fericiți, a drepților, pentru că Dumnezeu a așezat de la început pe părinții noștri Adam și Eva în Rai, iar prin Mântuitorul Iisus Hristos ne-a readus iarăși în iubirea Sa, deschizându-ne Împărăția Cerească – mult superioară Raiului unde erau strămoșii noștri Adam și Eva. Dumnezeu ne-a dat posibilitatea să ne urcăm la El, a venit, și ne-a ajutat să mergem pe calea cea bună, El Însuși fiind Calea, Adevărul și Viața. Prin harul Duhului Sfânt, Dumnezeu lucrează în sufletele noastre, iar prin sufletele noastre li se comunică și trupurilor noastre această energie dumnezeiască. Așa se face că trupurile noastre pot deveni nestricăcioase, sfinte moaște, făcătoare de minuni, cum este cazul Sfântului Grigorie de la această Sfântă Mănăstire”.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, chiriarhul locului, a mulțumit ierarhilor prezenți, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu, pentru bucuria împărtășită preoților, monahilor și credincioșilor din Arhiepiscopia Râmnicului și mulțimii de credincioși din întreaga țară.

Sfântul Grigorie Decapolitul, cunoscut în aghiografie pentru modul în care a alăturat trăirii monahale, de influenţă isihastă, o profundă cunoaștere teologică mărturisită apologetic în timpul disputelor iconoclaste, s-a bucurat de o cinstire aparte în spațiul românesc după așezarea sfintelor sale moaște, în 1497, la Mănăstirea Bistrița, căreia i-a devenit ocrotitor și unde, nu în puține rânduri, s-a arătat a fi făcător de minuni. Mărturii despre minunile săvârșite de către Sfântul Grigorie au fost păstrate în scrierile aghiografice, însă destul de numeroase sunt cele contemporane, sfântul bucurându-se de o cinstire deosebită din partea obștii monahale, a clericilor și credincioșilor din Oltenia de sub munte, dar și a pelerinilor din întreaga țară.

Mai multe fotografii AICI

Sursă text și foto: Arhiepiscopia Râmnicului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Sângeorz-Băi

Hramul Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Sângeorz-Băi

La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, marți, 23 aprilie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Biserica „Sfântul Mare...