Proiectul parohial „Ospățul bucuriei”, binecuvântat de PS Părinte Benedict Bistrițeanul

de | nov. 9, 2023

Joi seara, 9 noiembrie 2023, biserica parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul clujean Zorilor a găzduit întâlnirea persoanelor văduve, aflate la senectute, de pe raza acestei parohii.

Evenimentul, intitulat „Ospățul bucuriei”, l-a adus în mijlocul participanților pe Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

De la ora 17:00, ierarhul, alături de preoții slujitori la altarul acestei biserici, a oficiat slujba Vecerniei, la finalul căreia a rostit un cuvânt de învățătură. În cadrul acestuia, Preasfințitul Părinte Benedict a pus la sufletul celor prezenți virtuțile Sfântului și Dreptului Simeon, respectiv ale Sfintei Proorocițe Ana, modele pentru o bătrânețe fericită.

La rândul său, parohul acestei comunități, părintele Cornel Felecan, a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare.

La final, Preasfinția Sa a miruit participanții și le-a oferit în dar volumul „Cuvintele Bătrânilor” de Părintele Dionysios Tatsis, apărut la Editura Renașterea a Arhiepiscopiei Clujului, fiind tradus din limba franceză de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.

După momentul liturgic, a urmat o agapă pentru cei prezenți, organizată cu scopul relaționării și consolidării comuniunii dintre aceste persoane.

Deja cu tradiție, proiectul parohial „Ospățul Bucuriei” este organizat bianual de Parohia Ortodoxă „Pogorârea Sfântului Duh”, în preajma lăsatului secului pentru cele două mari posturi ale anului bisericesc: Postul Paștilor și Postul Crăciunului.

Anul acesta, proiectul are o conotație deosebită, încadrându-se în seria manifestărilor organizate cu prilejul Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Dragoș Stroian / Radio Renașterea

Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Sângeorz-Băi

Hramul Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Sângeorz-Băi

La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, marți, 23 aprilie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Biserica „Sfântul Mare...