Episcopul-vicar Benedict s-a întâlnit cu preoții care participă la cursurile de îndrumare duhovnicească

de | apr. 6, 2022 | Actualitatea religioasă

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, i-a binecuvântat miercuri, 6 aprilie 2022, pe cei 20 de preoți din parohiile județului Cluj care participă la Cursurile de îndrumare duhovnicească din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, ce au loc la Mănăstirea Nicula.

Cu acest prilej, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul le-a adresat clericilor îndemnuri și sfaturi practice. Totodată, le-a vorbit despre lucrarea Duhului Sfânt prin Biserică, explicând că ei trebuie să-L facă cunoscut pe Dumnezeu credincioșilor în lumina învățăturii Sfinților Părinți.

Anul acesta cursurile de formare duhovnicească se desfășoară în două serii. Prima serie are loc în perioada 4 – 7 aprilie, la Mănăstirea Nicula, din județul Cluj, iar cea de-a doua se va desfășura între 11 – 14 aprilie, la Mănăstirea Rebra-Parva, din județul Bistrița-Năsăud.

În cele 4 zile de curs, clericii iau parte la întregul program liturgic al mănăstirii și susțin meditații asupra unor subiecte de interes, precum: rolul duhovnicului în societatea contemporană, condițiile spovedaniei, actualitatea canoanelor. Totodată, aceștia au parte și de o serie de discuții practice inițiate de diferiți preoți preofesori de la școlile teologice clujene.

Prima serie a cursurilor de îndrumare duhovnicească a debutat luni, 4 aprilie, la Mănăstirea Nicula, în prezența Înalpreasfințitului Părinte Arhiespiscop și Mitropolit Andrei. Mai multe detalii AICI 

Conform consilierului administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Clujului, pr. Cristian Baciu, cursurile de duhovnicie au fost reluate după 2 ani, fiind întrerupte din cauza pandemiei, și sunt organizate sub forma unor colocvii, cu o tematică practică și formativă. Scopul acestora este să construiască un dialog între duhovnici și preoții cursanți pe o tematică de mare importanță pentru misiunea pastorală.

 

Ultimele articole

Nicu Alifantis la Bistrița Folk 20

Nicu Alifantis la Bistrița Folk 20

Vineri 18 noiembrie 2022, începând cu ora 12.00, Clubul Cultural CoșBook al Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud va fi gazda unei noi ediții a programului „Poezia muzicii, muzica poeziei”, invitat fiind maestrul Nicu Alifantis. Vor fi lansate cu acest...

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Beclean

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Beclean

În perioada 4 octombrie – 15 noiembrie 2022, în cele nouă protopopiate ale Eparhiei Clujului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, au avut loc...

De astăzi începe Postul Crăciunului

De astăzi începe Postul Crăciunului

În Biserica Ortodoxă începe astăzi, marți, 15 noiembrie 2022, Postul Crăciunului, care ține până în ziua de Ajun a Crăciunului, 24 decembrie inclusiv (zi de post aspru). Ziua din Ajunul Crăciunului este o zi de post aspru spre deosebire de celelalte zile ale Postului...