Episcopul-vicar Benedict s-a întâlnit cu preoții care participă la cursurile de îndrumare duhovnicească

de | apr. 6, 2022 | Actualitatea religioasă

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, i-a binecuvântat miercuri, 6 aprilie 2022, pe cei 20 de preoți din parohiile județului Cluj care participă la Cursurile de îndrumare duhovnicească din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, ce au loc la Mănăstirea Nicula.

Cu acest prilej, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul le-a adresat clericilor îndemnuri și sfaturi practice. Totodată, le-a vorbit despre lucrarea Duhului Sfânt prin Biserică, explicând că ei trebuie să-L facă cunoscut pe Dumnezeu credincioșilor în lumina învățăturii Sfinților Părinți.

Anul acesta cursurile de formare duhovnicească se desfășoară în două serii. Prima serie are loc în perioada 4 – 7 aprilie, la Mănăstirea Nicula, din județul Cluj, iar cea de-a doua se va desfășura între 11 – 14 aprilie, la Mănăstirea Rebra-Parva, din județul Bistrița-Năsăud.

În cele 4 zile de curs, clericii iau parte la întregul program liturgic al mănăstirii și susțin meditații asupra unor subiecte de interes, precum: rolul duhovnicului în societatea contemporană, condițiile spovedaniei, actualitatea canoanelor. Totodată, aceștia au parte și de o serie de discuții practice inițiate de diferiți preoți preofesori de la școlile teologice clujene.

Prima serie a cursurilor de îndrumare duhovnicească a debutat luni, 4 aprilie, la Mănăstirea Nicula, în prezența Înalpreasfințitului Părinte Arhiespiscop și Mitropolit Andrei. Mai multe detalii AICI 

Conform consilierului administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Clujului, pr. Cristian Baciu, cursurile de duhovnicie au fost reluate după 2 ani, fiind întrerupte din cauza pandemiei, și sunt organizate sub forma unor colocvii, cu o tematică practică și formativă. Scopul acestora este să construiască un dialog între duhovnici și preoții cursanți pe o tematică de mare importanță pentru misiunea pastorală.

 

Marele pelerinaj de la Mănăstirea Nicula – 2015

Marele pelerinaj de la Mănăstirea Nicula – 2015

  Mai mult de 35 000 de credincioși s-au închinat la Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Nicula. Respectând tradiția, mulți dintre pelerini au ajuns pe jos „la Nicula colo-n deal”. Radio Renașterea vă oferă un fotoreportaj de la praznicul Adormirii...

O nouă mănăstire, în Arhiepiscopia Clujului

O nouă mănăstire, în Arhiepiscopia Clujului

Sute de oameni, majoritatea îmbrăcați în costume populare, au luat parte duminică, 16 august, la Cetatea Ciceului din localitatea bistrițeană Ciceu Corabia, la prima Liturghie săvârșită pe locul numit „Subcetate”, unde se va ridica mănăstirea „Petru Rareș Vodă”....

Resfințirea bisericii din Parohia Nușfalău

Resfințirea bisericii din Parohia Nușfalău

Duminică, 16 august 2015, credincioșii parohiei Nușfalău, protopopiatul Șimleu Silvaniei, au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Petroniu. Prilejul a fost dat de finalizarea lucrărilor de reînnoire a locașului de cult, lucrări efectuate...

Praznicul Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea Strâmba

Praznicul Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea Strâmba

La prăznuirea Adormirii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Strâmba, cu prilejul hramului acestui așezământ monahal. Alături de Preasfinția Sa au slujit în sobor peste 20 de clerici. În cadrul Sfintei Liturghii,...