Romani 3, 21-31 (Credința ca mijloc de mântuire a omului)
Neprihănirea este o stare binecuvântată a omului, pe care o dăruiește Dumnezeu, prin lucrarea soteriologică a Fiului Său Iisus Hristos. El ne eliberează de lanțurile păcatelor, care ne țineau captivi în temnița propriilor complexe și neputințe ontice. Această revelare a ispășirii în locul nostru, pe care o aduce Iisus Domnul, nu este ceva care aparține doar trecutului, ci lucrarea este permanentă în viața omului, căci cu toții avem nevoie de o sfințire permanentă.
Iisus Mântuitorul este obiectul credinței noastre (Matei 1, 21), iar credința în Fiul Său este primul pas pe care îl cere Tatăl de la omul aflat pe calea mântuirii. Sângele Său neprihănit a fost adus ca jertfă de ispășire (gr. hilasterion) pentru întreaga omenire (Efeseni 5, 2), fiind un sacrificiu făcut nu pentru Sine, ci pentru alții (Marcu 10, 45).
Mântuirea primită prin credința în Hristos nu înseamnă că Legea nu mai are nicio valoare, ci îndreptarea prin credință întărește Legea, potrivit cu scopul ei drept și funcția sa pedagogică.




