Romani 4, 13-25 (Credința vie în toată splendoarea ei)
Avraam a crezut în vestea miraculoasă a rodirii pântecului adormit al soției sale, Sarra, și gestul său de profundă abandonare în grațiile Domnului i s-a socotit drept neprihănire/dreptate. Prin gestul său, patriarhul l-a glorificat pe Creator, el afirmând supremația caracterului divin (Evrei 11, 6).
Toată Scriptura are o aplicație universală, episodul cu Avraam nefăcând excepție – cu toții suntem chemați să arborăm, în viața spirituală, o credință fermă – pe măsura experienței lui Avraam (2Timotei 3, 16-17). Pentru completarea argumentării sale, în vederea moștenirii unei credințe lucrătoare, apostolul neamurilor parafrazează celebrul text din Isaia 53, 12, unde se profețește jertfa Robului Domnului pentru îndreptarea tuturor nelegiuiților.
