Romani 5, 1-11 (Îndreptarea omului aduce roadele credinței)
Sfântul Apostol Pavel și-a încheiat teza potrivit căreia Dumnezeu îi îndreptățește pe păcătoși doar în baza credinței personale. Cu această pericopă completează teologia neprihănirii și subliniază necesitatea păstrării credinței prin fapte vrednice de pocăință, după cum bine spunea și Ap. Iacov: “…credința fără fapte este moartă” (2, 16).
Autorul afirmă că cei răscumpărați, prin darul Sângelui de Jertfă, sunt de-a pururea legați de Hristos Domnul și condiționați să rodească doar prin această relație vie cu El (prin puterea Lui transformatoare, nu prin merite umane personale). Efortul omenesc nu poate fi rodnic decât înfipt în solul credinței hristice (Efeseni 1, 18-20).
Pentru cei credincioși Fiului, dovezile acestei legături eterne sunt: pacea lui cu Dumnezeu (v. 1), păstrarea omului în har (v. 2), speranța lui la glorie (vv. 2-5), iubirea divină în inima lui (vv. 5-8), scăparea de mânia divină viitoare (vv. 9-10) și bucuria lui deplină, în Domnul Iisus Hristos (v. 11).
