Romani 5, 12-21 (Adam, typos al lui Hristos Domnul)
În acest pasaj – cel mai dens teologic din întreaga epistolă – Sfântul Pavel caută să arate că moartea unui om poate aduce salvarea multora. Ca să-și dovedească afirmația, el îl folosește pe Adam ca să stabilească un principiu: acțiunile uni om pot avea un impact inexorabil asupra multor oameni.
Când a căzut Adam, toată omenirea de după el a păcătuit în coapsele sale (Evrei 7, 7-10). Întrucât păcatul său i-a transformat natura interioară și a atras după ea moartea spirituală și depravarea, acea natură păcătoasă a fost și ea transmisă descendenților săi (Psalm 50, 5).
În pericopa de față, apostolul neamurilor analizează contrastele dintre actul lui Adam (care a avut ca efect condamnarea) și actul lui Iisus Hristos (care a avut ca rezultat răscumpărarea). Acestea au fost diferite în ceea ce privește efectul, importanța, eficacitatea, esența și puterea lor.





