Romani 7, 13-25 (Problema divizării subiectului uman)
Contextul pericopei noastre (7, 14-25) decantează imaginea omului coruptibil, care încă nu se poate elibera de sub imperiul păcatului, căruia însă îi rămâne o singură salvare, conform gândirii patristice: încreştinarea – singura invariabilă care sustrage individul din logica acestei ecuaţii patologice. Aporia apare în momentul accentuării subiectului uman, orice persoană raţională îşi poate găsi plăcerea în Legea Domnului, deoarece aceasta este suprema raţiune, însă periplul dinspre raţiune către practică, este unul gordian. Dilema omului coruptibil se află în strânsă legătură cu harul eliberării din păcat, acţiune anastasică ce se desfăşoară întru Hristos. Iar din acest punct (7, 7-25), se deschide o perspectivă antropologică original paulină, ce accentuează dimensiunea divizării lui ἄνθρωπος în două tabere antagonice: „omul duhovnicesc” şi „omul trupesc”, fiecare coordonându-se după propriile sale „legi”. Omul trupesc (σαρκικός ἄνθρωπος) acţionează conform propriilor sale puteri, şi nu poate împlini voia lui Dumnezeu datorită absenţei Duhului Sfânt din el, în schimb omul duhovnicesc (πνευματικός ἄνθρωπος) este transfigurat de lucrarea Duhului începută în el. Contrastul dintre trupesc şi duhovnicesc, spune Pr. Marcu, deţine o importanţă istorică universală, deoarece „două lumi îşi dispută supremaţia atât în viaţa omului singuratic, cât şi în viaţa omenirii”. Asupra acestui binom, cu specială referire la lupta duhovnicească, sau lupta despătimirii, cum este ea înţeleasă în spiritualitatea răsăriteană, vom insista în emisiunea de față.
